Regret că am dat Xiaomi-ul pe un Oppo Reno11 F?

Revizuirea Oppo Reno11 F

Era trecut de 1 noaptea, o marți rece de început de primăvară, și stăteam înfipt în fața Ateneului Român, cu un sentiment de panică pură care îmi îngheța sângele în vene mai rău decât vântul tăios. Vechiul meu Xiaomi Redmi Note 9 Pro, partenerul meu de nădejde de vreo trei ani, tocmai se stinsese. Definitiv. Ecranul negru, mort, cu bateria la un teoretic 7%. Încercam de 10 minute să comand un Bolt spre căminul din Regie, dar telefonul se blocase într-un bootloop infernal, repornind la nesfârșit până și-a dat ultima suflare. Am simțit cum mi se strânge stomacul. Eram singur, obosit după o sesiune de studiu la bibliotecă care se prelungise nepermis de mult, și fără nicio modalitate de a chema o mașină sau de a-i anunța pe ai mei. S-a rupt filmul. Am mers pe jos până la Romană și am avut noroc să prind ultimul autobuz de noapte. În cele 40 de minute de drum, clănțănind din dinți de frig și frustrare, am luat decizia: gata, s-a terminat. Nu mai pot trăi cu anxietatea asta. Nu mai pot să fiu la mila unui telefon care mă lasă baltă în cele mai proaste momente.

A doua zi, cu ochii cârpiți de somn și cu un buget de student strâns la maximum – undeva pe la 1.700 de lei, adunați cu greu – am început vânătoarea. Samsung A54? Prea scump și părea plictisitor. Un alt Xiaomi? Parcă îmi pierdusem încrederea. Și atunci, pe eMag, l-am văzut. Oppo Reno11 F. Arăta incredibil în poze, mai ales pe culoarea aia verde-albăstrui, “Ocean Blue”. Specificațiile păreau decente: ecran AMOLED, baterie mare, încărcare super-rapidă de 67W și, cireașa de pe tort, certificare IP65. Asta însemna că rezistă la praf și la jeturi de apă. Pentru mine, un neîndemânatic notoriu, suna a muzică cerească. Prima îndoială a apărut imediat: “Oppo? Ce marcă mai e și asta?”. L-am sunat pe Andrei, un prieten pasionat de tehnologie. “E ok,” mi-a zis el, cu un ton neutru. “Nu e rachetă, procesorul e Mediatek, dar e decent. Bateria și încărcarea sunt punctele lui forte.” Asta era tot ce aveam nevoie să aud. Am apăsat butonul “Adaugă în coș” cu un amestec de speranță și teamă. Speranța că am găsit soluția la problema mea și teama că tocmai am aruncat banii pe un bibelou frumos, dar inutil.

Despachetarea: când realitatea te lovește

A doua zi, când a sosit curierul, aveam emoții ca la un examen. Am sfâșiat pachetul cu nerăbdare. Cutia era simplă, elegantă. Dar când am ridicat capacul și am văzut telefonul… mi-a picat fața. În sensul bun. În realitate, arăta de o mie de ori mai bine decât în poze. Spatele acela verde, cu modelul subtil care părea că se mișcă în lumină, era absolut superb. Se simțea incredibil de subțire și de ușor în mână, o schimbare uriașă de la “cărămida” mea de Xiaomi. Marginile plate îi dădeau o alură premium, ca de telefon mult mai scump. Am fost șocat să găsesc în cutie nu doar cablul, ci și încărcătorul acela masiv de 67W, plus o husă de silicon de calitate decentă. A fost primul moment în care am simțit că poate, doar poate, nu am făcut o prostie. L-am pornit. Ecranul AMOLED s-a aprins într-o explozie de culori vii și un negru perfect. Configurarea a fost rapidă, iar interfața ColorOS, bazată pe Android, mi s-a părut surprinzător de curată și intuitivă, mult mai aerisită decât MIUI-ul de la Xiaomi, care era plin de reclame și aplicații inutile. Primul contact a fost un succes. Eram entuziasmat, dar încă păstram o doză de scepticism. Frumusețea nu ține de foame, iar eu aveam nevoie de un cal de povară, nu de un fotomodel.

Șapte zile de descoperiri (și surprize)

Prima săptămână a fost ca un test de anduranță pentru amândoi. L-am forjat la maximum, ca să văd unde îi sunt limitele. Și, Doamne, bateria a fost o revelație. Am plecat de acasă dimineața la 8, cu 100%. Am fost la cursuri, am stat pe social media în pauze, am ascultat podcasturi în metrou, am urmărit vreo două ore de prelegeri pe YouTube seara și, când m-am pus în pat, pe la miezul nopții, mai aveam 35% baterie. Pentru cineva care trăia cu un power bank lipit de telefon, asta era libertate pură. Anxietatea bateriei, pe care nici nu realizam cât de adânc era înrădăcinată în mine, a început să dispară. Și încărcarea… e pur și simplu o altă lume. Într-o dimineață m-am trezit târziu și aveam doar 15% baterie. L-am băgat la încărcat cât timp am făcut un duș rapid și mi-am băut cafeaua. În mai puțin de 20 de minute, era deja la peste 60%, suficient pentru toată ziua. Asta mi-a schimbat complet rutina. Nu mai lăsam telefonul la încărcat peste noapte. Îl încărcam rapid dimineața și uitam de el.

Desigur, nu totul a fost perfect. Am descoperit și primele surprize mai puțin plăcute. Într-o zi, încercând să editez rapid o poză în Lightroom în timp ce ascultam muzică pe Spotify și aveam deschise vreo 10 tab-uri în Chrome, am simțit o mică “sughițare”. O fracțiune de secundă de lag. Nu era grav, dar mi-a amintit că sub capota frumoasă se află un motor de clasă medie, un Dimensity 7050. Nu e un Snapdragon de top. Pentru 95% din timp, e absolut perfect. Dar în acel 5% de multitasking extrem, își arată limitele. Apoi a venit testul camerei. Într-o zi însorită, în parcul Cișmigiu, am făcut niște poze absolut superbe. Culori vibrante, detalii clare, gata de pus pe Instagram fără nicio editare. Am fost impresionat. Însă, seara, la o ieșire cu prietenii pe Calea Victoriei, magia a dispărut. În lumină slabă, pozele au ieșit zgomotoase, detaliile s-au pierdut, iar procesarea software părea că netezește fețele în mod artificial. A fost primul moment de reală dezamăgire.

Viața reală cu Oppo Reno11 F: fără filtru

După euforia și micile dezamăgiri din prima săptămână, a început viața reală. Rutina. Telefonul a devenit o extensie a mea. Dimineața, scrollam știrile pe ecranul lui luminos. În metrou, în aglomerația dintre Piața Unirii și Victoriei, apreciam cât de subțire și ușor este. Nu-mi deforma buzunarul blugilor. La facultate, luam notițe pe el, deschideam PDF-uri, răspundeam la mailuri. Se descurca onorabil. Amprenta de sub ecran era rapidă și precisă în 9 din 10 cazuri. Singurele dăți când dădea greș era când aveam degetele ude sau foarte reci. Un mic inconvenient a fost difuzorul. Este mono, nu stereo. Când mă uitam la un clip pe YouTube în bucătărie, în timp ce găteam, sunetul se simțea plat, lipsit de profunzime. Nu e un capăt de țară, mai ales că folosesc căști 90% din timp, dar e un compromis clar pentru a menține prețul jos. Certificarea IP65 și-a dovedit valoarea într-o zi ploioasă de mai. Eram la o terasă când a început o aversă torențială. Toată lumea își ascundea telefoanele în panică. Eu am răspuns la un apel în ploaie, fără nicio grijă. Colegii se uitau la mine ca la un nebun. Sentimentul acela de siguranță, că telefonul tău nu e făcut din zahăr, a contat enorm pentru mine.

Sub presiune: cum se descurcă în criză

Testul suprem a venit în timpul unui weekend prelungit, la un festival de muzică. Aici, un telefon este supus la tortură: semnal slab care consumă bateria, praf, soare puternic, poze și filmări non-stop, navigare prin mulțime folosind hărți. Vineri seara, după ore de filmări la concerte și poze cu prietenii, telefonul meu încă mai avea 20% baterie pe la 2 dimineața. Prietenul meu cu un iPhone 13 deja căuta disperat un power bank de la ora 11 noaptea. A fost un moment de mândrie. Telefonul s-a încălzit vizibil în timpul sesiunilor lungi de filmare 4K, dar nu a devenit niciodată inconfortabil de ținut în mână și nu a dat erori de supraîncălzire. Ecranul, deși excelent în majoritatea condițiilor, și-a arătat limitele în soarele arzător de la amiază. A trebuit să caut umbră ca să văd clar ce poză am făcut. Aici, un ecran de flagship, cu o luminozitate maximă mai mare, ar fi făcut o diferență. Dar, din nou, am realizat că pentru prețul plătit, performanța era mai mult decât corectă. A supraviețuit weekendului de festival cu brio, în timp ce alții stăteau grupați în jurul prizelor ca niște naufragiați.

Ce mă scoate din sărite la el

Să fim sinceri, nicio relație nu e perfectă. Și după trei luni, am început să descopăr micile lucruri care mă enervează zilnic. Pe primul loc este motorul de vibrații. E slab și zgomotos. Se simte ieftin, ca un bâzâit de insectă, nu ca un feedback haptic precis, cum găsești pe telefoane mai scumpe. Când tastez rapid, prefer să-l dezactivez, pentru că e pur și simplu enervant. Apoi, sunt micile agățări ocazionale ale sistemului de operare. O dată pe săptămână, poate, animația de închidere a unei aplicații are o mică întrerupere. Nu e ceva care să-l facă inutilizabil, dar îți amintește constant că nu folosești un dispozitiv de top. Și, deși am lăudat camera la lumină bună, procesarea agresivă a pielii în modul portret mă scoate din sărite. Uneori, pare că aplică un filtru de înfrumusețare chiar și când acesta e dezactivat, făcând fețele să pară nenaturale, ca de ceară. A trebuit să învăț să lucrez în jurul acestor minusuri, să folosesc modul Pro pentru a obține rezultate mai naturale, dar nu e ceva ce un utilizator obișnuit ar trebui să facă.

Investiția: a meritat fiecare leu?

Acum, la finalul celor trei luni, stau și fac calculul. Am plătit 1.700 de lei. Pentru banii ăștia, am primit un telefon cu un design absolut superb, care se simte și arată ca unul de 3.000 de lei. Am primit un ecran AMOLED de calitate, perfect pentru consum media. Am primit o autonomie a bateriei care mi-a eliminat complet anxietatea și o viteză de încărcare care mi-a schimbat obiceiurile. Și am primit rezistență la apă și praf, o plasă de siguranță neprețuită. Ce am sacrificat? Performanța brută a unui procesor de top, difuzoarele stereo și o cameră foto excepțională în condiții de lumină slabă. Când pun totul în balanță, pentru mine, un student care are nevoie de fiabilitate și de un partener care să nu-l lase baltă, compromisul a fost unul excelent. Valoarea pe care am primit-o pentru banii dați este, în opinia mea, excepțională. Este un telefon echilibrat, care excelează la lucrurile care contează în viața de zi cu zi.

L-aș mai cumpăra? Răspunsul complet

Și acum, întrebarea de pe buzele tuturor, cea din titlu: regret că am dat Xiaomi-ul pe un Oppo Reno11 F? Răspunsul, după 90 de zile de utilizare intensă, este un “nu” categoric. Nu, nu regret. Acest telefon nu este perfect. Nu este cel mai rapid de pe piață și cu siguranță nu este cel mai bun pentru fotografie nocturnă. Dar a rezolvat problema fundamentală care m-a împins să-l cumpăr: lipsa de fiabilitate și anxietatea bateriei. M-a transformat dintr-un utilizator veșnic stresat, care căuta prize cu privirea în orice cafenea, într-unul relaxat, care știe că telefonul său va rezista toată ziua, indiferent ce i-ar arunca în cale. Este un telefon care face compromisuri inteligente. Sacrifică puterea de procesare pe care majoritatea utilizatorilor oricum nu o folosesc la maximum, pentru a oferi o experiență premium în zonele care contează cu adevărat: design, ecran, autonomie și durabilitate. Dacă ești un gamer înrăit sau un fotograf profesionist, probabil că acest telefon nu este pentru tine. Dar dacă ești ca mine – un student, un tânăr profesionist, cineva care vrea un telefon frumos, fiabil, care să nu-ți golească buzunarele și să te scape de stresul bateriei – atunci Oppo Reno11 F s-ar putea să fie exact partenerul de care ai nevoie. Nu e o dragoste pătimașă, plină de adrenalină. E o relație matură, bazată pe încredere și siguranță. Și, sincer, în lumea haotică de azi, exact de asta aveam nevoie.