Am trăit 90 de zile cu vivo Y100t. Uite ce am pățit

Revizuirea vivo Y100t

Stăteam în fața unui bloc anost din cartierul Mănăștur din Cluj, la 11 noaptea, cu un rucsac greu în spate și o senzație de panică rece care mi se strecura pe șira spinării. Trenul de la București avusese întârziere, gazda de la Airbnb nu mai răspundea, iar pe ecranul vechiului meu Xiaomi, simbolul bateriei clipea roșu, amenințător, la 2%. Eram într-un oraș pe care nu-l cunoșteam, fără un acoperiș deasupra capului pentru noaptea respectivă și cu singura mea legătură cu lumea pe cale să se stingă. Frustrarea era copleșitoare. Nu era prima dată când se întâmpla. De luni de zile trăiam cu această „anxietate a bateriei”, mereu în căutarea unei prize, mereu cu o baterie externă care atârna de telefon ca un aparat de menținere în viață. În acel moment, în frigul nopții clujene, am jurat. Gata. Până aici.

A doua zi, după ce am reușit în cele din urmă să intru în apartament, am început vânătoarea. Bugetul era strict: maximum 1800 de lei. Nu aveam timp de precomenzi sau de așteptat oferte. Aveam nevoie de ceva acum. Criteriul numărul unu, non-negociabil: o baterie care să mă țină, nu să o țin eu pe ea. Am deschis zeci de tab-uri, m-am uitat la review-uri pe YouTube până mi s-au încrucișat ochii și am întrebat prietenii. Un amic, mai tocilar pe tehnologie, mi-a aruncat un nume: „Vezi că a apărut un vivo nou, Y100t. Nu e oficial în România, dar se găsește. E un monstru la baterie și are procesor de flagship de anul trecut.” Prima mea reacție a fost de neîncredere. „vivo? Ăia nu fac telefoane subțiri și elegante?” Argumentul pro era însă puternic: baterie imensă și putere de procesare peste tot ce găseam în bugetul meu. Îndoiala era legată de marcă, de software, de camere. Dar imaginea mea, singur și deconectat în noapte, era mai puternică. Am riscat.

Prima zi: De la cutie la buzunar, cu bune și cu rele

Telefonul a ajuns în două zile. Cutia, simplă, albă. Înăuntru, pe lângă telefon, un încărcător masiv de 120W, cablu și o husă de silicon transparentă. Un gest mic, dar pe care l-am apreciat enorm. Gata cu cheltuieli extra.

Primul contact a fost… ciudat. Trecând de la un telefon subțire și ușor, vivo Y100t se simțea ca o cărămidă. Dens, solid, cu margini drepte care nu erau cele mai comode în mână. Dar, sincer, sentimentul de robustețe îmi dădea o siguranță pe care nu o mai simțisem. Era clar că nu e o bijuterie de afișat la terasă, ci o unealtă. L-am pornit. Ecranul LCD s-a aprins și, spre surprinderea mea, arăta neașteptat de bine. Da, negrul nu era perfect ca la un AMOLED, dar culorile erau vii, iar rata de reîmprospătare de 120Hz făcea totul să pară incredibil de fluid. Prima bilă albă.

Apoi a urmat configurarea și contactul cu Funtouch OS, sistemul de operare bazat pe Android. Aici a apărut prima bilă neagră. O grămadă de aplicații preinstalate (bloatware) pe care nu le cerusem. Jocuri ciudate, un browser propriu, aplicații de „curățare” inutile. Am petrecut o oră bună dezinstalând sau dezactivând tot ce nu-mi trebuia. Era enervant, dar odată curățat, sistemul de operare s-a dovedit a fi rapid și destul de curat vizual, fără reclame ascunse ca la alte mărci.

Bateria: Monstrul care m-a făcut să uit unde am pus încărcătorul

Acum, să vorbim despre motivul pentru care am cumpărat telefonul ăsta. Bateria de 6000 mAh. În primele zile, am fost obsedat. Verificam procentul constant, ca un reflex format în ani de suferință. După prima încărcare completă, care a durat apropo vreo 25 de minute de la 1% la 100% cu încărcătorul din cutie, am început să-l folosesc normal. Waze, Spotify în mașină, scroll pe Facebook și Instagram, câteva telefoane, YouTube seara.

La finalul primei zile, aveam 70%. Am crezut că e o eroare. M-am culcat fără să-l pun la încărcat, un act de rebeliune pe care nu-l mai făcusem de ani de zile. A doua zi, aceeași rutină. Job, social media, poze, muzică. Seara, la culcare, mai aveam 35%. Abia în a treia zi pe la prânz a ajuns la 15% și am decis să-l încarc. A fost o revelație. Anxietatea a dispărut. Am plecat în weekend la munte cu el încărcat vineri dimineața și m-am întors duminică seara cu 20% baterie, după ce l-am folosit pentru hărți, poze și muzică. Pentru prima dată, telefonul era un instrument pe care mă puteam baza, nu un pacient în stare terminală pe care trebuia să-l resuscitez constant. Transformarea a fost completă: de la un om care știa unde e fiecare priză din birou, am ajuns unul care își caută încărcătorul prin casă pentru că nu l-a mai folosit de două zile.

Zi de zi: Cum se mișcă în viața reală (și în jocuri, recunosc)

Dacă bateria a fost eliberarea, performanța a fost șocul. Procesorul MediaTek Dimensity 8200 este, pe românește, o bestie. Totul se mișcă instant. Aplicațiile se deschid imediat, trecerea între ele e fluidă, fără nicio ezitare. Puteam să am Waze deschis, să ascult un podcast pe YouTube Premium în fundal și să răspund la un mesaj pe WhatsApp, iar telefonul nu gâfâia deloc.

Sincer să fiu, nu sunt un mare gamer, dar curiozitatea m-a împins să instalez Call of Duty Mobile. L-am setat pe grafica High și frame rate maxim. Spre uimirea mea, jocul rula impecabil, fără pic de lag, chiar și în cele mai haotice lupte. Telefonul se încălzea puțin, dar nimic alarmant. Aici am înțeles compromisul pe care l-am făcut. vivo a pus toți banii în motor (procesor și baterie), tăind din alte părți, cum ar fi caroseria (designul și ecranul, care e LCD, nu AMOLED). Pentru mine, un om care prețuiește viteza și fiabilitatea în utilizarea de zi cu zi, a fost un schimb pe care l-aș face din nou fără să clipesc.

Camera foto: Momentul adevărului (și al dezamăgirii ocazionale)

Știam de la început că aici va fi călcâiul lui Ahile. Și, din păcate, am avut dreptate. Camera principală de 64 de megapixeli, pe hârtie, sună bine. În realitate, este… decentă. Atât.

În lumină bună, în timpul zilei, pozele ies clare, cu culori destul de realiste. Perfecte pentru o postare pe Facebook sau pentru a trimite cuiva o poză informativă. Problemele apar când condițiile nu sunt ideale. Seara, în lumină slabă, zgomotul de imagine devine evident, iar detaliile se pierd. Lipsa stabilizării optice (OIS) este cel mai mare păcat. Am încercat să-i fac o poză pisicii mele în timp ce se juca și a ieșit o pată mișcătoare. La un concert, fotografiile au fost aproape inutilizabile.

Camera selfie e mediocră, iar cea macro de 2 megapixeli e o glumă proastă, pusă acolo doar ca să mai adauge un cerc pe spatele telefonului. Filmarea e ok, dar din nou, fără stabilizare, trebuie să ai mâini de chirurg pentru un clip care să nu-ți provoace rău de mare. Aici am simțit cel mai tare compromisul. Dacă ești genul care trăiește pe Instagram și vrea poze perfecte din prima, acest telefon te va frustra teribil. Pentru mine, care fac poze mai mult utilitar, a fost un sacrificiu acceptabil pentru performanța și bateria pe care le-am primit în schimb. Dar da, au fost momente în care am regretat că nu pot surprinde un cadru frumos de noapte.

Față în față cu concurența

Înainte de a lua decizia finală, am avut o listă scurtă. Eram chinuit de îndoieli, așa că am făcut ce face orice om rațional: un tabel. Am pus pe hârtie cele trei opțiuni care contau cu adevărat. Bătălia finală se dădea între „monstrul” meu, un Samsung popular și un Xiaomi de încredere.

Verdict după 3 luni: L-aș mai cumpăra? (Răspuns complicat)

Au trecut aproape trei luni de când folosesc vivo Y100t ca telefon principal. Am trecut de la entuziasmul inițial la enervarea cauzată de cameră și, în final, am ajuns la o stare de acceptare și apreciere a ceea ce este.

Este acest telefon pentru toată lumea? Absolut nu. Dacă fotografia e pasiunea ta, dacă vrei cel mai frumos design sau cel mai vibrant ecran, fugi de el. Te va dezamăgi profund.

Dar… dacă ești ca mine? Dacă ești un utilizator pragmatic, care vrea o unealtă, nu o bijuterie? Dacă te-ai săturat să trăiești cu frica de a rămâne fără baterie? Dacă vrei ca telefonul tău să zboare, indiferent câte aplicații deschizi? Atunci, da. vivo Y100t este o alegere surprinzător de bună, un cal de povară care nu te lasă la greu.

Așadar, l-aș mai cumpăra? Da. Pentru că mi-a rezolvat problema fundamentală și mi-a redat liniștea digitală. Nu mai plec de acasă stresat. Nu mai car baterii externe. Pur și simplu funcționează. Și, după experiența din Cluj, asta e tot ce contează pentru mine. E un telefon plin de compromisuri, dar compromisurile lui se aliniază perfect cu nevoile mele. E enervant și util, urât și puternic, dar cel mai important, este fiabil. Și asta, prietene, face toți banii.