Telefonul meu e o tabletă. Ce poate merge prost?

Revizuirea Realme Pad 2

După ce am ratat ultima cursă de noapte a STB-ului, am realizat că vechiul meu Xiaomi Redmi Note 8 Pro mă ținea prizonier într-o anxietate tehnologică perpetuă. Stăteam în stația de la Lujerului, în Militari, cu bateria la 1% și o panică rece care mi se strecura pe șira spinării. Era ora 2 noaptea când mi-am dat seama că depindeam de o aplicație de ride-sharing pentru a ajunge acasă în siguranță, iar telefonul meu, după patru ani de serviciu loial, tocmai intrase în comă. L-am scuturat, l-am înjurat în barbă, m-am rugat la zeii litiu-ion, dar degeaba. Ecranul a rămas negru. Acela a fost momentul, în frigul umed al unei nopți bucureștene, când am jurat că următorul meu dispozitiv va avea o singură calitate non-negociabilă: o baterie care să sfideze legile fizicii.

După un drum spre casă cu un taxi găsit la noroc și plătit la suprapreț, am ajuns în fața laptopului, mânat de frustrare. Aveam un buget strict: maxim 1500 de lei. Nu voiam rate, nu voiam abonamente, voiam ceva direct, cumpărat de pe eMAG sau Altex, care să-mi rezolve problema. Am început să scormonesc prin zecile de modele de la Samsung, Xiaomi, Motorola… toate promiteau marea cu sarea, dar review-urile trădau aceeași poveste: “baterie decentă, te ține o zi”. Eu nu voiam “decent”. Eu voiam “monstruos”.

Și atunci, într-un moment de rătăcire publicitară, algoritmul mi-a aruncat în față o ofertă: Realme Pad 2, varianta LTE, la 1.399 lei. Inițial am ignorat-o. Era o tabletă. Dar apoi am văzut specificațiile: ecran de 11.5 inch, 120Hz, patru difuzoare și… o baterie de 8360 mAh. Aproape dublu față de orice telefon din gama aia de preț. O idee stupidă, eretică, a început să prindă contur în mintea mea obosită: “Și dacă… aș folosi-o pe post de telefon?”. Prima îndoială a fost viscerală: “O să arăt ca un idiot vorbind la o paletă de ping-pong!”. Dar apoi a venit argumentul pro, șoptit de trauma recentă: “Gândește-te, n-o să mai cauți niciodată o priză cu disperare.” Am dat comandă. A fost cea mai impulsivă și absurdă decizie tehnologică a vieții mele.

Prima zi: Când realitatea a lovit

Curierul a sosit a doua zi. Când am deschis cutia, am râs nervos. Obiectul era imens. Subțire, elegant, cu un finisaj metalic frumos, dar absolut colosal. Să-l numesc “telefon” părea o glumă proastă. L-am configurat, i-am pus cartela SIM și am așteptat. Primul apel a venit de la mama. Am răspuns instinctiv, ducând tableta la ureche. Timp de o secundă, am simțit cum întreg câmpul meu vizual a fost acoperit de un ecran de 11.5 inch. M-am simțit ca un personaj de desene animate. Vecinul de vizavi, care își uda florile pe balcon, s-a oprit și s-a uitat la mine cu o curiozitate care semăna suspect de mult cu milă.

Am realizat rapid două lucruri. Unu: să vorbești la acest dispozitiv fără căști este un act de sinucidere socială. Doi: nu încape nicăieri. Nici în buzunarul de la blugi, nici în cel de la geacă. Prima mea ieșire în lume cu “telefonul” a fost la Mega Image. L-am cărat în mână ca pe un dosar prețios. La casă, când am vrut să plătesc cu aplicația băncii, am jonglat penibil cu el și cu sacoșele. Am simțit privirile celor de la coadă. Nu erau de admirație. În acea primă zi, am fost convins 100% că am făcut o greșeală catastrofală. Regretul era palpabil.

În tranșeele vieții zilnice

Dar omul e o ființă adaptabilă. După șocul inițial, am început să dezvolt strategii de supraviețuire. Primul pas: am cumpărat cele mai bune căști true wireless pe care mi le permiteam. Apelurile au devenit brusc gestionabile și discrete. Al doilea pas: am renunțat la ideea de buzunar și am adoptat o borsetă mică, pe care o purtam mereu cu mine. Da, am devenit “băiatul cu borseta”, dar era singura soluție practică.

Odată rezolvată logistica, am început să descopăr avantajele neașteptate ale acestei ciudățenii. Naveta cu metroul de la Dristor la Preciziei s-a transformat. În loc să mă chiorăsc la un ecran mic, citeam articole și știri pe un display imens, luminos și fluid. Văzutul unui episod din “The Office” pe Netflix în aglomerația din STB a devenit o experiență aproape cinematografică, mai ales cu cele patru difuzoare care, la un volum de 60%, acopereau zgomotul de fond. Pauza de masă la biroul din Pipera nu mai era petrecută pe telefon, ci pe un mini-televizor personal. A început să-mi placă. Sentimentul de regret se transforma încet într-o acceptare pragmatică.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Momentul adevărului a venit la o ieșire la o terasă cu prietenii. Când am scos “telefonul” și l-am pus pe masă, s-a lăsat tăcerea, urmată de un val de glume. “Ți-ai adus televizorul cu tine?”, “Ăla e telefon sau tocător de legume?”. Am zâmbit, am încasat, dar apoi le-am arătat un trailer 4K pe YouTube. Fețele lor s-au schimbat. Sunetul era plin, imaginea vibrantă. Telefonul prietenului meu, un Samsung de 2500 de lei, părea anemic și mic pe lângă al meu.

Atunci am realizat că decizia mea, deși absurdă la prima vedere, se baza pe priorități total diferite. Pentru a-mi clarifica ideile, am făcut acasă un exercițiu mental, punând pe hârtie alternativele pe care le-am ignorat în acea noapte de panică.

Comparația finală care mi-a pecetluit decizia

După zile de research, am pus pe hârtie cele trei opțiuni care contau cu adevărat. Așa arăta bătălia finală:

Caracteristică	Alegerea Mea: Realme Pad 2	Alternativa 1: Samsung Galaxy A34	Alternativa 2: Xiaomi Redmi Note 12 Pro
💰 Preț (RON)	1.399	~1.300	~1.250
📱 Display	11.5″ IPS LCD, 120Hz	6.6″ Super AMOLED, 120Hz	6.67″ AMOLED, 120Hz
📸 Camera Principală	8 MP	48 MP OIS	50 MP OIS
🔋 Baterie (mAh)	8360	5000	5000
Ergonomie și portabilitate	Dezastruoasă	Bună	Foarte bună
🏆 Verdictul meu scurt	Rege media & baterie, dar un coșmar ergonomic	All-rounder-ul sigur, dar plictisitor	Valoare bună, cameră excelentă, dar baterie standard

De ce am ales Realme Pad 2 în final?

Privind tabelul, orice om rațional ar fi ales Samsung-ul sau Xiaomi-ul. Au camere infinit mai bune, sunt telefoane adevărate și oferă o experiență echilibrată. Dar eu nu mai căutam echilibru. Căutam extreme. Vroiam o soluție radicală pentru problema mea numărul unu: bateria. Cei 3360 mAh în plus ai tabletei nu reprezentau doar un număr, ci pacea mea sufletească. Reprezentau siguranța că pot pleca dimineața de acasă și mă pot întoarce a doua zi fără să văd vreodată iconița roșie de baterie. Am sacrificat fotografia și portabilitatea pentru autonomie și consum media superior. A fost un pariu, nu o alegere logică.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Nu totul a fost roz, desigur. Au existat momente de frustrare pură. Odată, în Piața Unirii, am văzut o fază amuzantă pe stradă și am vrut să-i fac repede o poză. Până am scos gigantul din borsetă, l-am deblocat și am deschis aplicația camerei, momentul trecuse de mult. M-am simțit ca un fotograf din secolul 19 cu un aparat pe trepied.

Altă dată, ploua și încercam să comand un Uber în timp ce țineam și o umbrelă. O misiune imposibilă. Nu ai cum să manevrezi eficient un ecran de 11.5 inch cu o singură mână. A trebuit să mă adăpostesc sub o copertină, să las umbrela jos și să folosesc ambele mâini, simțindu-mă complet neajutorat. Și să nu mai vorbim de micile bug-uri software: uneori rotația ecranului se blochează, alteori o aplicație refuză să intre în full-screen. Sunt mici înțepături care îți aduc aminte constant că acesta nu este un dispozitiv premium.

Autonomia în lumea reală: Adevărul gol-goluț

Aici, însă, Realme Pad 2 nu doar că se achită de sarcini, ci excelează într-un mod aproape arogant. Bateria este, fără exagerare, magnifică. Într-o zi normală, cu social media, apeluri, mailuri și vreo două ore de YouTube, ajung acasă seara cu 60-70% baterie. Îl încarc o dată la două zile, uneori chiar la două zile și jumătate.

Am făcut un test suprem într-un weekend când am plecat la Brașov. Vineri dimineață l-am scos de la încărcat la 100%. L-am folosit ca Waze pe drum (aproape 3 ore), am ascultat Spotify, am făcut câteva poze (mediocre) în centru, l-am folosit seara la pensiune pentru un film pe Netflix și duminică seara, când am ajuns înapoi în București, încă mai aveam 25% baterie. Niciun telefon pe care l-am avut vreodată nu s-ar fi apropiat de performanța asta. Anxietatea bateriei, motivul principal al acestei aventuri, a dispărut complet. A fost înlocuită de o siguranță și o libertate pe care nu le mai simțisem de la bătrânele telefoane Nokia.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

Au trecut aproape trei luni de când trăiesc cu acest experiment. M-am transformat dintr-un sceptic convins că a făcut o greșeală, într-un utilizator care a înțeles și acceptat compromisul. Realme Pad 2 nu este un telefon bun. De fapt, este un telefon groaznic din punct de vedere ergonomic. Dar este un dispozitiv de comunicare și media excepțional pentru prețul său.

Așadar, îl mai cumpăr o dată? Răspunsul este un “da” complicat. L-aș mai cumpăra ca al doilea dispozitiv, un companion de călătorie și media. Dar ca singurul telefon principal? Aici e mai greu.

Recomandarea mea onestă pentru românii ca mine:

• Zici DA la Realme Pad 2 dacă: Ești un consumator avid de conținut video (YouTube, Netflix), citești mult online, îl folosești des ca GPS și, mai presus de orice, urăști să încarci telefonul zilnic. Dacă ești dispus să porți o borsetă și să folosești mereu căști pentru apeluri, vei găsi în el un partener de nădejde. Pentru un șofer de Bolt/Uber, cred că ar fi un instrument de lucru aproape perfect.

• Zici NU și fugi de el dacă: Ești pasionat de fotografie, vrei un dispozitiv pe care să-l poți manevra rapid cu o mână, prețuiești portabilitatea și discreția, sau pur și simplu vrei un “telefon” care să se simtă și să arate ca un telefon. Pentru tine, un Samsung A34 sau un Redmi Note 12 Pro ar fi alegeri infinit mai bune.

În final, povestea mea cu Realme Pad 2 este una despre priorități. Am vrut să rezolv o problemă specifică și am ales soluția cea mai radicală. Am sacrificat convenționalul pentru excepțional într-un singur domeniu. A fost o idee proastă? Poate. A fost o idee care a funcționat pentru mine? Absolut. Și, sincer, nu cred că voi mai putea reveni vreodată la un telefon cu o baterie pe care trebuie s-o încarc în fiecare noapte. Am gustat din libertate, chiar dacă aceasta are 11.5 inch și abia încape în rucsac.