Cel mai enervant și util telefon pe care l-am avut

Revizuirea Blackview BV6600

Era ora 14:30, într-o marți banală de aprilie, când vechiul meu Xiaomi Redmi Note 8 Pro a decis să-și dea obștescul sfârșit. Eram în mijlocul unui apel video pe Teams cu un client important, chiar în momentul în care îi prezentam slide-ul final al ofertei. Ecranul a înghețat pe fața mea semi-zâmbitoare și crispate, apoi s-a stins. Negru total. Apăsam pe butonul de pornire cu o disperare care creștea exponențial. Nimic. Era mort. Complet și irevocabil mort.

Stăteam în micul meu apartament din Drumul Taberei, privind o bucată de sticlă și plastic inutilă, iar în urechi îmi țiuia ecoul tăcerii din apelul întrerupt. Panica s-a instalat instant. Nu era doar un telefon, era biroul meu mobil, legătura mea cu lumea, portofelul meu, GPS-ul, totul. După ce am trimis un mail panicat de pe laptop, scuzându-mă penibil, am realizat că nu mai pot trăi cu frica asta. Nu mai puteam trăi cu anxietatea bateriei care se scurgea văzând cu ochii, cu fragilitatea unui ecran care părea că se va sparge doar dacă te uiți urât la el.

Constrângerile mele erau clare și brutale: aveam un buget maxim de 800 de lei, poate 850 dacă era ceva excepțional, și aveam nevoie de un telefon acum. Așa a început vânătoarea. Am deschis eMAG-ul și am început să filtrez. Samsung, Xiaomi, Realme… toate păreau la fel. Aceeași Mărie, cu altă pălărie. Baterii de 5000 mAh care, în realitate, abia te duc până seara. Camere cu zeci de megapixeli care scot poze mediocre.

Era ora 2 noaptea când, epuizat de scrollat, mi-am dat seama că problema mea fundamentală nu era performanța, ci siguranța. Siguranța că pot pleca de acasă dimineața și să mă întorc seara târziu fără să vânez prize. Atunci, într-un colț obscur al rezultatelor, sortate după capacitatea bateriei, a apărut: Blackview BV6600. O “cărămidă”. Un tanc. O bestie neagră cu accente portocalii și o cifră care mi-a sărit în ochi: 8580 mAh. Aproape dublu față de orice altceva din gama asta de preț. Prima îndoială a fost viscerală: “Blackview? Ce chinezărie obscură mai e și asta? Sigur e o țeapă.” Dar apoi a venit argumentul pro, la fel de puternic: “8580 mAh. Și e certificat militar pentru șocuri și apă. Pentru 749 de lei.” Am citit câteva review-uri, majoritatea mixte. Lumea se plângea de viteză, de cameră, dar toți, absolut toți, lăudau bateria. Am oftat, am adăugat în coș și am apăsat “Plasează comanda”. Era un pariu. Un pariu bazat pe disperare și pe promisiunea unei singure calități, dusă la extrem.

Primele 48 de ore: Șocul inițial

Curierul a sosit a doua zi. Când am luat cutia în mână, am simțit imediat că e ceva diferit. Era grea. Când am scos telefonul, am râs. Era enorm, gros și cântărea cât o piatră de râu. Îl simțeai în buzunar nu ca pe un telefon, ci ca pe o unealtă. Sentimentul era ciudat, o combinație de amuzament și o stranie senzație de putere. L-am pornit. Configurare standard, Android 10 curat, fără aplicații inutile. Până aici, bine.

Apoi am început să instalez aplicațiile mele: Teams, Slack, Outlook, Waze, Spotify, Revolut, aplicațiile bancare, Facebook, Instagram. Și aici… a lovit realitatea. Procesorul MediaTek Helio A25 și cei 4GB de RAM își arătau limitele. Totul era funcțional, dar… lent. Nu insuportabil de lent, ci ca și cum telefonul ar trage aer în piept înainte de a deschide fiecare aplicație. Trecerea de la o aplicație la alta nu era fluidă, ci sacadată. Am deschis camera și am făcut o poză în casă. Zgomot de imagine, culori șterse. Am simțit un nod în stomac. “Asta a fost, Andrei, ai aruncat 750 de lei pe o cărămidă proastă.” Am fost tentat să-l împachetez la loc și să-l trimit înapoi. Primul val de entuziasm fusese înlocuit de o dezamăgire rece.

În tranșeele vieții zilnice

Am decis să-i acord totuși o șansă. L-am încărcat complet – un proces care a durat aproape patru ore cu încărcătorul din cutie – și am plecat cu el la treabă a doua zi. Și aici, încet-încet, povestea a început să se schimbe.

Naveta mea zilnică implică metrou până la Unirii și apoi tramvaiul 41. De obicei, ascultam Spotify, mai citeam un mail, mai scrollam pe Facebook. Cu vechiul telefon, plecam cu 100% și ajungeam la birou (sau la client) cu 85-88%. Cu Blackview, după aceeași rutină, indicatorul bateriei era… 98%. Am crezut că e o eroare.

Pe parcursul zilei, l-am folosit normal. Apeluri, mailuri, mesaje, puțin Waze între locații. Seara, când am ajuns acasă, pe la ora 19:00, am verificat bateria. 79%. O cifră pe care n-o mai văzusem pe un telefon la sfârșitul unei zile de muncă de ani de zile. Am început să înțeleg. Acest telefon nu era despre viteză sau poze de Instagram. Era despre libertate. Libertatea de a nu te gândi la procente. Libertatea de a uita încărcătorul acasă fără să intri în panică. Anxietatea constantă, acel zgomot de fond din creierul meu care îmi spunea mereu “verifică bateria”, a început să dispară. Era o eliberare pe care nu o anticipasem.

Am început să-mi adaptez comportamentul. Știind că nu e un campion la viteză, nu mai încercam să fac zece lucruri deodată. Deschideam o aplicație, o foloseam, o închideam. M-a forțat, într-un fel, la un “digital minimalism”. Și, culmea, nu m-a deranjat.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Într-o seară, la o terasă în Centrul Vechi, a venit momentul adevărului. Prietenii mei, cu Samsung-uri A53 și iPhone-uri 12, făceau mișto de “walkie-talkie-ul” meu. “Ce faci cu aia, bați cuie?”, “Are și antenă?”. Am zâmbit. Pe la ora 23, discuția s-a schimbat. “Are cineva un încărcător extern?”, “Mai ai multă baterie? A mea e pe 15%”. Eu, cu un zâmbet larg, am scos un cablu OTG din rucsac, l-am conectat la Blackview-ul meu și i-am încărcat telefonul prietenei mele. Fețele lor au fost neprețuite. Telefonul meu, “cărămida”, devenise un erou.

Această experiență m-a făcut să mă gândesc serios la decizia mea și la alternativele pe care le-am ignorat. Înainte de a-l cumpăra, bătălia finală în mintea mea se dădea între el și două telefoane foarte populare în România.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Să nu crezi că totul a fost roz. Au fost momente de frustrare pură. Odată, în Piața Obor, am văzut o scenă perfectă, un personaj pitoresc. Am scos telefonul să-i fac o poză rapidă. Până s-a deschis aplicația camerei, până a focalizat, momentul trecuse. Am rămas cu o poză blurată a spatelui său. Am înjurat printre dinți.

Altă dată, conduceam prin București cu Waze pornit și ascultam Spotify. Am primit un apel pe Teams. Telefonul a “înghețat” pentru 5-6 secunde, timp în care era să ratez o ieșire de pe Splai. Trecerea între aplicații solicitante este punctul său cel mai slab. Te obligă să fii răbdător, iar în traficul din capitală, răbdarea nu e mereu o virtute. Ecranul, deși decent, este aproape ilizibil în soarele puternic de pe plaja din Vama Veche, unde am fost într-un weekend. A trebuit să-mi fac umbră cu mâna ca să pot citi un mesaj.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

Au trecut aproape trei luni de când folosesc Blackview BV6600 ca telefon principal. Relația mea cu el a trecut de la dezamăgire la resemnare, apoi la un soi de respect și chiar afecțiune. E ca un câine bătrân, loial, dar nu foarte agil. Știi că te poți baza pe el în situații critice, chiar dacă nu te va impresiona cu trucuri noi.

Deci, l-aș mai cumpăra? Răspunsul sincer este: da, pentru mine, cel de acum trei luni, disperat și cu un buget fix, a fost alegerea corectă. Mi-a rezolvat cea mai mare problemă și m-a învățat să am mai multă răbdare cu tehnologia.

Recomandarea mea onestă pentru românii ca mine e următoarea:

Cumpără-l fără ezitare dacă: * Prioritatea ta absolută este autonomia bateriei. * Lucrezi pe teren, pe șantier, în agricultură sau ești pasionat de drumeții și activități în aer liber. * Ești o persoană neîndemânatică și ai spart deja câteva telefoane. * Vrei un telefon secundar pentru călătorii sau situații de urgență. * Ai un buget sub 800 de lei și ești dispus să faci compromisuri la viteză și cameră.

Stai departe de el, te rog, dacă: * Faci multe poze și video pentru social media. Vei fi profund dezamăgit. * Te joci jocuri solicitante pe mobil. Nici să nu te gândești. * Ești un power-user care face multitasking intens între 5-10 aplicații. Te va scoate din sărite. * Vrei un telefon subțire, elegant și ușor. Acesta este exact opusul.

Blackview BV6600 nu este un telefon bun la toate. Nici pe departe. Este un instrument specializat. O unealtă, nu o bijuterie. A fost pariul meu și, pentru mine, a fost unul câștigător. M-a eliberat de cea mai mare anxietate a vieții digitale moderne, chiar dacă m-a costat câteva momente de frustrare. Și uneori, această libertate valorează mai mult decât cel mai rapid procesor sau cea mai clară poză.