Cel mai enervant și util telefon pe care l-am avut

Revizuirea Umidigi G1

Cea mai mare lecție despre telefoanele de buget am învățat-o când vechiul meu Xiaomi a murit subit, lăsându-mă singur în Piața Unirii, încercând să chem un Bolt. Era ora 2 noaptea când mi-am dat seama că sunt complet blocat. Telefonul, un Redmi Note 8 Pro care mă slujise cu sfințenie trei ani, pur și simplu s-a stins. Niciun semn, nicio avertizare. Doar un ecran negru, rece și definitiv. Stăteam în stația de autobuz de la Hanul lui Manuc, cu bateria externă în mână, înfigând și scoțând cablul ca un nebun, sperând la o minune. Nimic. Frustrarea aia rece, tăioasă, când realizezi că ești deconectat de lume într-un oraș care nu doarme niciodată, e ceva ce nu uiți ușor.

După ce am ajuns acasă cu un taxi la suprapreț, am realizat că nu mai pot trăi cu anxietatea asta. A doua zi trebuia să fiu la muncă, să răspund la mailuri, la telefoane, să am acces la contul bancar. Într-o dimineață obișnuită, incidentul ăsta minor m-a convins să schimb totul. Problema era bugetul. După ce am plătit chiria pe luna respectivă, rămăsesem cu vreo 500 de lei pentru „diverse”. Un telefon nou, decent, părea un vis. Am intrat pe laptop la 3 dimineața, cu ochii cârpiți de somn și nervi, și am început să scormonesc eMAG-ul. Tot ce știam era că am nevoie de ceva ieftin, disponibil imediat și cu o baterie pe care să mă pot baza.

Așa am dat peste Umidigi G1. „Umidigi? Cine naiba sunt ăștia?”, mi-am zis. Prețul era ireal: 389 de lei. La prima vedere, părea o glumă. M-am uitat la specificații: MediaTek Helio A22, 2GB RAM, 32GB stocare. Sună a rețetă pentru un dezastru tehnologic, un telefon care se blochează și când încerci să deschizi calculatorul. Asta a fost prima mea îndoială, una uriașă. Dar apoi am văzut argumentul care a spulberat tot: baterie de 5150 mAh. La banii ăștia, era ca și cum ai găsi o mașină cu un rezervor de 100 de litri la preț de trotinetă. Am citit vreo două review-uri rapide, am văzut că vine cu Android 12 Go (o versiune mai „light”), și am apăsat pe butonul „Adaugă în coș”. L-am comandat cu livrare la easybox-ul de lângă birou. A doua zi, la prânz, urma să înceapă aventura mea cu cel mai ciudat telefon pe care l-am deținut vreodată.

Prima zi: Când realitatea a lovit

Am ridicat cutia de la easybox cu o combinație de curiozitate și teamă. Ambalajul era surprinzător de decent. Înăuntru: telefonul, un încărcător de 10W, cablu și, surpriză, o husă de silicon transparentă și o folie de protecție deja aplicată. Un gest mic, dar pe care nu-l mai vezi la giganții din industrie. Telefonul în sine se simțea… ieftin. Plasticul de pe spate avea o textură mată, care nu atrăgea amprente, dar îți striga din toți rărunchii „SUNT BUGET!”. Nu era neapărat un lucru rău, ba chiar îmi dădea o senzație de durabilitate, de telefon de muncă, pe care nu ți-e milă să-l scapi.

L-am pornit. Ecranul s-a aprins și am fost întâmpinat de logo-ul Android Go. Setup-ul a fost rapid și curat, fără aplicații inutile preinstalate. Asta mi-a plăcut. Apoi a început instalarea aplicațiilor mele esențiale: WhatsApp, Messenger, Revolut, Bolt, Spotify, aplicația băncii. Și aici… a lovit realitatea. Telefonul a început să gâfâie. Descărcarea și instalarea simultană a 5-6 aplicații a îngenuncheat procesorul Helio A22. Totul se mișca în reluare. A fost primul moment în care am simțit un nod în stomac și m-am întrebat: „Doamne, ce-am făcut?”. Am respirat adânc și mi-am zis să-i dau o șansă. După ce s-a terminat calvarul instalării și am repornit telefonul, lucrurile păreau să se fi calmat.

În tranșeele vieții zilnice

Primele săptămâni cu Umidigi G1 au fost un exercițiu continuu de management al așteptărilor și de adaptare. Am învățat repede regulile jocului. Regula numărul unu: Fără multitasking agresiv. Să treci rapid de pe Instagram pe YouTube și apoi pe un mail era o invitație la blocaj. Trebuia să închid aplicațiile din fundal cu sfințenie. Am înlocuit aplicația Facebook cu Facebook Lite și am început să folosesc browserul pentru mai multe lucruri.

Naveta mea zilnică cu STB-ul, pe linia 335, a devenit testul suprem. Înainte, pe vechiul Xiaomi, puteam să ascult un podcast pe Spotify, să citesc știrile și să răspund la un mesaj pe WhatsApp, totul fără probleme. Cu Umidigi G1, dacă Spotify cânta în căști și deschideam Chrome, simțeam cum telefonul își trage sufletul. Tastatura apărea cu o secundă de întârziere, paginile se încărcau greoi. M-am adaptat: îmi descărcam podcasturile acasă și stăteam cu ecranul închis.

Apoi a venit momentul umilitor. Eram la coadă la Mega Image-ul de la Piața Iancului, cu coșul plin. Ajung la casă, scot telefonul să plătesc cu cardul din Google Wallet și… nimic. Caut în setări. Caut pe Google. Realizez cu groază: Umidigi G1 nu are NFC. Nu are. În 2023. Am simțit cum mi se urcă sângele în obraji. A trebuit să las coșul acolo, să mă duc la bancomat să scot cash și să mă întorc să stau din nou la coadă. M-am simțit ca un om al peșterilor. A fost o lecție dură despre compromisurile pe care le faci la un preț atât de mic.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Într-o seară, la o terasă în Centrul Vechi, inevitabilul s-a produs. Prietenii mei și-au scos pe masă telefoanele: un Samsung A53 și un iPhone 12. Eu l-am pus pe al meu, negru și modest, lângă ele. Am vrut să le arăt o poză pe care o făcusem. A durat vreo trei secunde bune ca galeria să se deschidă și poza să se încarce. Contrastul era brutal. Ecranele lor vibrante, cu culori vii și mișcări fluide, făceau display-ul meu HD+ să pară spălăcit și obosit. Când au luat telefonul în mână, reacția a fost aceeași: „E cam lent, nu?”. M-am simțit nevoit să mă justific, să le explic povestea cu bugetul și cu bateria.

Ca să le arăt că nu sunt nebun și că alegerea mea a avut o logică, am ajuns acasă și am pus pe hârtie exact de ce am făcut asta. Bătălia nu s-a dat între Umidigi și un iPhone, ci între Umidigi și celelalte telefoane ultra-budget.

Comparația finală care mi-a pecetluit decizia

După zile de research, am pus pe hârtie cele trei opțiuni care contau cu adevărat. Așa arăta bătălia finală:

Caracteristică	Alegerea Mea: Umidigi G1	Alternativa 1: Samsung Galaxy A04s	Alternativa 2: Xiaomi Redmi 12C
💰 Preț (RON)	389	~630	~580
📱 Display	6.52″ HD+ IPS	6.5″ HD+ PLS LCD 90Hz	6.71″ HD+ IPS
📸 Camera Principală	13 MP	50 MP	50 MP
🔋 Baterie (mAh)	5150	5000	5000
Viteza în aplicații de ride-sharing (Bolt/Uber)	Lent, dar funcțional (10-15s deschidere)	Acceptabil (5-7s deschidere)	Acceptabil (4-6s deschidere)
🏆 Verdictul meu scurt	Regele bateriei la preț minim absolut	Brand de încredere, cameră superioară	Performanță mai bună, ecosistem solid

De ce am ales Umidigi G1 în final?

Privind tabelul, alegerea pare irațională. Dar pentru mine, diferența de 200-250 de lei era enormă în acel moment. Reprezenta mâncarea pe o săptămână. Chiar dacă Samsung sau Xiaomi aveau camere și procesoare net superioare, niciunul nu oferea o baterie vizibil mai bună, iar prețul era cu peste 50% mai mare. Am pariat totul pe preț și autonomie, acceptând conștient că sacrific orice urmă de performanță și calitate foto. Aveam nevoie de un cal de povară, nu de un armăsar de curse.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Au fost multe. Îmi amintesc că încercam să-i trimit mamei un mesaj mai lung pe WhatsApp. Tastatura Gboard avea un lag atât de mare încât scriam trei cuvinte și ele apăreau pe ecran după două secunde. Am rescris mesajul de trei ori din cauza greșelilor. Altă dată, încercam să plătesc o factură online prin aplicația băncii. Exact când să autorizez plata, aplicația a crăpat și s-a închis. A trebuit să reiau tot procesul, rugându-mă să nu se blocheze din nou.

Cea mai mare frustrare a fost însă camera. Într-o zi însorită, în Parcul Cișmigiu, am văzut o pisică simpatică dormind pe o bancă într-o poziție amuzantă. Am scos telefonul să-i fac o poză. A durat atât de mult să se deschidă aplicația camerei și să focalizeze, încât pisica s-a trezit, s-a întins și a plecat. Am rămas cu un cadru gol și cu o frustrare imensă. Am înțeles atunci că G1 nu e un telefon pentru a captura momente, ci doar pentru a documenta, la nevoie, ceva static.

Când m-a salvat și m-a făcut să-l iubesc

Și totuși, au fost momente în care am binecuvântat ziua în care l-am cumpărat. Într-o seară, s-a luat curentul în tot cartierul meu din Drumul Taberei. Pană generală, a durat vreo 4 ore. Toți vecinii mei intrau în panică pe măsură ce telefoanele lor scumpe se apropiau de 10%. Al meu? Era la 70% și nu scăzuse nici măcar un procent în prima oră. Am putut să citesc știri, să vorbesc cu familia, să folosesc lanterna fără nicio grijă. M-am simțit ca un supraviețuitor.

Dar revelația a venit într-un weekend, într-o excursie la Brașov. Am plecat vineri după-amiază cu telefonul încărcat 100%. L-am folosit pentru Waze pe drum, am făcut câteva poze mediocre în centrul vechi, am mai vorbit la telefon. Sâmbătă l-am folosit pentru hărți, să găsim restaurante, să verificăm programul la diverse obiective. Duminică, la plecare, încă mai aveam 35% baterie. Nu-mi venea să cred. Anxietatea bateriei, care mă bântuise ani de zile, dispăruse complet. Puteam să plec de acasă fără baterie externă. Puteam să stau o zi întreagă pe drumuri fără să caut prize. Această libertate, această siguranță, era ceva ce niciun telefon de 3000 de lei nu mi-o oferise într-un mod atât de clar. Atunci am început să-l respect.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

După trei luni de utilizare intensă, am ajuns la o concluzie clară despre Umidigi G1. Nu este un telefon bun. Dar este un telefon incredibil de util pentru prețul său. Este o unealtă, nu o jucărie. E un ciocan, nu o pensulă fină.

Așadar, răspunsul la întrebare este… depinde. Da, l-aș cumpăra din nou mâine dacă m-aș afla în exact aceeași situație: cu bugetul la pământ și cu o nevoie disperată de un telefon funcțional cu o baterie de încredere.

Pentru cine este acest telefon? 1. Pentru cineva cu un buget extrem de limitat, care pur și simplu nu-și permite să dea 200-300 de lei în plus. 2. Ca telefon de rezervă, pe care să-l ții în mașină sau în rucsac pentru urgențe. 3. Pentru un părinte sau bunic care folosește telefonul doar pentru apeluri și WhatsApp. 4. Pentru cineva care lucrează pe teren (șantier, curierat) și are nevoie de o „cărămidă” cu baterie mare, pe care să nu-i fie milă s-o abuzeze.

Pentru cine NU este acest telefon? Pentru oricine altcineva. Dacă îți place să faci poze pentru Instagram, dacă te joci, dacă vrei să plătești cu telefonul, dacă ai nevoie să treci rapid între aplicații pentru muncă, FUGI de acest telefon. Te va exaspera.

Umidigi G1 m-a învățat o lecție valoroasă despre compromis. M-a forțat să fiu mai răbdător și să apreciez lucrurile simple, cum ar fi siguranța că telefonul tău nu va muri când ai mai mare nevoie de el. A fost enervant, frustrant, dar în final, și-a făcut treaba. Și pentru 389 de lei, sincer, nu cred că aș fi putut cere mai mult.