Huawei nova 12 Ultra: Iubire, ură și tot ce e între ele

Revizuirea Huawei nova 12 Ultra

Cea mai mare lecție despre Huawei nova 12 Ultra am învățat-o când am realizat că un telefon poate fi simultan cel mai bun și cel mai frustrant obiect pe care l-am deținut vreodată. Dar povestea nu începe cu el, ci cu un final. Finalul glorios al vechiului meu Xiaomi, un veteran de trei ani care a decis să-și dea obștescul sfârșit în cel mai prost moment posibil.

Era ora 2 noaptea când mi-am dat seama că sunt încolțit. Stăteam în fața laptopului, în bucătăria slab luminată din apartamentul meu din Tineretului, cu o cană de cafea rece lângă mine și o urgență de la muncă pe care trebuia s-o rezolv. O prezentare crucială pentru a doua zi dimineață. Aveam nevoie de un cod de validare din doi pași care îmi venea, evident, pe SMS. M-am întins după vechiul meu Xiaomi… și nimic. Ecran negru. L-am pus la încărcat. Nicio reacție. Am încercat combinații de butoane găsite pe forumuri obscure. Mort. O cărămidă inertă și inutilă. Panica a început să se instaleze, rece și tăioasă. După ce am reușit cumva să rezolv problema de la muncă printr-o metodă ocolitoare care a durat o oră în plus, am realizat că nu mai pot trăi cu frica asta. Nu mai pot avea un telefon în care nu am încredere.

Într-o dimineață obișnuită, de fapt, chiar în dimineața de după incident, epuizat și nervos, am deschis eMAG-ul cu o misiune clară. Am stabilit un buget strict: maxim 3.000 de lei. Voiam ceva care să arate bine, să aibă o baterie care să mă țină de dimineața până seara târziu, chiar și cu abuz de Waze și Spotify, și o cameră decentă. Samsung-urile din gama A mi se păreau plictisitoare, un fel de Dacia Logan a telefoanelor – te duc din A în B, dar fără nicio pasiune. Alte Xiaomi-uri? Parcă voiam o schimbare. Și atunci l-am văzut. Huawei nova 12 Ultra, într-o nuanță de albastru care pur și simplu ieșea din ecran. Design-ul era spectaculos, cu acel modul de cameră ieșit din comun. Specificațiile de pe hârtie erau incredibile pentru prețul de 2.999 lei: încărcare la 100W, un ecran OLED superb, o cameră principală cu diafragmă variabilă. Părea prea frumos să fie adevărat. Și era. Am văzut avertismentul cu litere mici, dar care țipa în mintea mea: „Acest produs nu are preinstalate serviciile Google”. Prima îndoială a fost viscerală: „Fugi! E o capcană!”. Dar apoi am citit câteva comentarii și am vorbit cu un prieten, un IT-ist convins, care mi-a zis: „Măi, lasă prostiile. Cu GBox și Lighthouse rezolvi 99% din probleme. E un mic efort la început, dar hardware-ul merită”. Acel „merită” a fost sămânța care a încolțit. Am riscat.

Primele 48 de ore: Șocul inițial

Când a ajuns curierul, am simțit un val de entuziasm. Cutia, telefonul în sine… totul se simțea premium. Albastrul acela era și mai frumos în realitate, iar telefonul era șocant de subțire și ușor. L-am pornit. Ecranul m-a lăsat fără cuvinte. Culorile vibrante, fluiditatea la 120Hz – o încântare. Am trecut rapid prin configurarea inițială și am ajuns în interfața EMUI. Curat, rapid, elegant. „Poate că nu e așa rău”, mi-am zis.

Apoi a început adevărata aventură. Am intrat în AppGallery, magazinul Huawei, și am început să caut aplicațiile mele esențiale. Facebook, Instagram, WhatsApp, TikTok – toate erau acolo, nativ. Super. Apoi am căutat YouTube. Nu era. Maps? Nu. Gmail? Nici vorbă. Acela a fost momentul când realitatea m-a lovit. Am respirat adânc și am urmat sfatul prietenului meu: am instalat GBox. Procesul a fost relativ simplu, dar senzația era ciudată. Era ca și cum aș fi creat un fel de spațiu virtual, o „cameră a panicii” pentru aplicațiile Google în interiorul sistemului de operare.

Am instalat YouTube, Maps, Drive, Photos prin GBox. Funcționau. Dar… altfel. YouTube nu-mi permitea să mă loghez cu contul meu premium direct, trebuia să folosesc o soluție alternativă numită YouTube ReVanced. Google Maps mergea, dar uneori își pierdea semnalul GPS pentru câteva secunde fix când trebuia să fac dreapta pe o străduță aglomerată din centrul Bucureștiului. Iar notificările… oh, notificările! Uneori, mail-urile de pe Gmail soseau cu 10-15 minute întârziere. Nu pare mult, dar când aștepți o confirmare importantă, fiecare minut se simte ca o oră. Primele 48 de ore au fost un amestec bizar de admirație pentru hardware și frustrare profundă pentru software.

În tranșeele vieții zilnice

După prima săptămână, am început să dezvolt un fel de „memorie musculară” a compromisului. Știam ce aplicații funcționează perfect și pe care trebuie să le tratez cu grijă. Petal Maps, alternativa Huawei la Google Maps, s-a dovedit a fi surprinzător de competentă în România, chiar și cu informații despre traficul de pe Valea Prahovei într-o duminică aglomerată. Pentru banking, am avut noroc: aplicația BT Pay și cea de la Revolut funcționau nativ, fără probleme.

Însă, cel mai mare șoc cultural a venit la casa de marcat de la Mega Image. Scanez produsele, ajung la casă, scot telefonul cu mândrie și… îmi amintesc. Nu am Google Wallet. Nu pot plăti cu telefonul. A trebuit să scot, rușinat, cardul fizic din portofel, simțindu-mă ca un om al cavernelor. A fost un inconvenient mic, dar care mi-a adus aminte zilnic de sacrificiul pe care l-am făcut.

Viața reală cu nova 12 Ultra a devenit un exercițiu de adaptare. În loc de Google Drive, am început să folosesc mai mult Dropbox și OneDrive. În loc de Google Photos, am folosit stocarea cloud de la Huawei. Am învățat să deschid YouTube în browser când GBox făcea figuri. Am devenit, practic, un utilizator de smartphone mai conștient și mai tehnic, forțat de împrejurări. Nu era neapărat un lucru rău, dar era obositor.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Au existat două situații care aproape m-au făcut să pun telefonul pe OLX. Prima a fost când încercam să comand un Bolt într-o seară ploioasă, în zona Piața Unirii. Aplicația, rulând prin GBox, pur și simplu refuza să-mi localizeze corect poziția. Se tot bloca și se închidea. Am stat 20 de minute în ploaie, repornind telefonul și înjurând în barbă, până când, în cele din urmă, a funcționat. Prietenii mei, cu Samsung-uri și iPhone-uri, deja erau pe drum spre casă. M-am simțit un prost.

A doua oară a fost la un concert la Arenele Romane. Lumină slabă, atmosferă incredibilă. Am scos telefonul să fac câteva poze și clipuri. Rezultatul? Dezastruos. În ciuda senzorului principal lăudat, procesarea software în condiții de lumină scăzută este slabă. Pozele erau pline de zgomot, culorile șterse, detaliile inexistente. Toate acele promisiuni despre camera cu diafragmă variabilă s-au evaporat în întunericul de la concert. Am fost profund dezamăgit.

Când mi-am dat seama că am făcut alegerea bună

Transformarea mea de la frustrare la acceptare și chiar apreciere a venit într-un weekend, într-o drumeție la munte, lângă Brașov. Am plecat de acasă la 7 dimineața cu bateria la 100%. Am folosit Waze două ore până acolo. Pe traseu, am făcut zeci de poze și filmulețe, am ascultat muzică, am verificat hărți. Prietenii mei, cu un iPhone 14 și un Samsung S23, au început să-și activeze modul de economisire a bateriei pe la ora 15:00. Unul dintre ei a rămas fără baterie complet. Eu, la ora 20:00, când ne-am întors în oraș, mai aveam 35% baterie. Atunci am înțeles. Pentru stilul meu de viață activ, această libertate, această siguranță că telefonul nu mă va lăsa baltă, era mai importantă decât comoditatea de a plăti cu telefonul.

Fotografiile făcute în lumina zilei pe munte erau spectaculoase. Culori naturale, detalii clare, un efect bokeh în portrete care arăta profesional. Telefonul a funcționat impecabil. M-a făcut să realizez că, pentru 90% din timp, nova 12 Ultra era un companion excepțional. Doar în acel 10% din situații de nișă (plăți, aplicații obscure, poze de noapte) mă dezamăgea. Și am decis că pot trăi cu acest compromis.

Bătălia finală: Trei telefoane, o singură alegere

Înainte de a-l cumpăra, am avut o listă scurtă. Decizia nu a fost ușoară. Am pus totul pe hârtie, ca un inginer, încercând să elimin emoția.

Ultima întrebare: Merită sau nu banii?

După trei luni de utilizare intensă, pot spune așa: Huawei nova 12 Ultra este un telefon superb, dar cu un handicap. Este ca un atlet de performanță care trebuie să alerge cu o greutate legată de picior. Dacă ești un utilizator obișnuit, care vrea ca totul să funcționeze perfect din prima – vrei să plătești cu telefonul, vrei ca toate aplicațiile de la Google să meargă impecabil, fără bătăi de cap – atunci, sincer, stai departe de el. Cumpără un Samsung sau un Pixel și vei fi mult mai fericit.

Dar… dacă ești ca mine, un pic mai tehnic, dispus să faci câteva compromisuri și să investești timp la început pentru a-l configura, vei fi răsplătit. Dacă prețuiești designul, calitatea construcției, un ecran de vis și, mai presus de toate, o autonomie și o viteză de încărcare care elimină orice urmă de anxietate, atunci nova 12 Ultra devine o opțiune fascinantă.

Nu regret alegerea făcută. M-a învățat să fiu mai răbdător și mai ingenios cu tehnologia. Așadar, recomandarea mea onestă pentru românii ca mine este simplă: nu-l cumpăra din impuls. Mergi într-un magazin, joacă-te cu el. Citește povești ca a mea. Fii brutal de onest cu tine însuți despre cât de mult depinzi de ecosistemul Google. Dacă poți trăi fără el, sau cu soluții alternative, vei descoperi un telefon aproape perfect, la un preț corect. Dacă nu, te vei alege doar cu o frustrare superb ambalată. Pentru mine, după furtuna de la început, a răsărit soarele. Dar nu e un telefon pentru oricine. Și asta e perfect în regulă.