Cum m-a dezamăgit și convins Oppo Find X8s în același timp

Revizuirea Oppo Find X8s

Marți dimineața, când rutina mea de a verifica mailurile din metrou a fost întreruptă de criza tehnologică supremă, am știut că s-a terminat. Vechiul meu Xiaomi, un veteran de trei ani plin de zgârieturi și amintiri, a decis să-și dea obștescul sfârșit. Ecranul a înghețat pe logo-ul de pornire, într-o buclă infinită a disperării. Stăteam în stația de metrou Pipera, în aglomerația aia de nedescris de la 8:30, simțind cum o panică rece îmi urcă în piept. Nu era doar un telefon; era biroul meu mobil, portofelul, harta, legătura cu lumea.

După ce am ratat un call important de la un client pentru că nu mai aveam acces la calendar, am realizat că nu mai pot trăi cu frica asta. Anxietatea bateriei, lag-ul constant, teama că va ceda în cel mai prost moment posibil – ajunsesem la capătul puterilor. Era ora 2 noaptea când, după ce am încercat în zadar să-l resuscitez, am deschis laptopul și am început vânătoarea. Constrângerile mele erau clare și deloc flexibile: un buget maxim de 1800 de lei, nevoie de el a doua zi și o singură cerință non-negociabilă – o baterie care să mă țină de dimineața până seara, indiferent cât de mult abuzam de el.

Am descoperit Oppo Find X8s dintr-o pură coincidență, într-un review obscur pe YouTube, lăudat ca fiind „maratonistul necunoscut”. Numele nu-mi spunea mare lucru. Prima îndoială a fost instantanee: „Oppo? Nu sunt ăia cu telefoanele alea de sticlă, scumpe și fragile?”. Dar apoi am văzut argumentul pro care mi-a blocat orice altă căutare: o baterie de 6000mAh cu încărcare la 67W. La 1699 de lei pe eMAG. Părea prea frumos să fie adevărat. Am simțit un amestec de scepticism și speranță. A doua zi, la prânz, eram în Altex Băneasa, cu cardul în mână, gata să fac pasul.

Primele 48 de ore: Șocul inițial

Despachetarea unui telefon nou are mereu un aer de ceremonie. Cutia lui Find X8s era simplă, elegantă. Înăuntru, telefonul. L-am ales pe un verde-închis mat, o culoare care arăta mult mai scumpă decât era în realitate. Se simțea solid în mână, greu, dar într-un mod care inspira încredere, nu disconfort. Primul contact a fost pozitiv.

Apoi l-am pornit. Și aici a venit primul șoc, nu neapărat plăcut. ColorOS. Interfața de la Oppo, deși curată vizual, se simțea… aglomerată. Veneam de pe un MIUI pe care îl curățasem de tot ce era inutil. Aici, eram bombardat de notificări de la aplicații proprii Oppo, sugestii, un folder întreg de „Hot Apps” pe care nu le cerusem. A fost un moment de „Oare am făcut o greșeală?”. Am petrecut prima oră dezactivând notificări și ascunzând aplicații inutile.

Dar apoi l-am pus la încărcat. De la 15% la 100% în sub 40 de minute. Am rămas blocat cu ochii pe procentajul care urca văzând cu ochii. Asta era magie neagră. În prima zi de utilizare completă, l-am scos de la încărcat la 7 dimineața. Am ascultat podcasturi în metrou, am stat în ședințe pe Teams, am folosit Waze intensiv prin traficul din București, am stat pe YouTube în pauza de masă și am vorbit la telefon aproape două ore. La 11 noaptea, când m-am pus în pat, am verificat bateria. 58%. Am crezut că e o eroare. Am repornit telefonul. Tot 58%. Atunci am simțit primul val de ușurare. Anxietatea aia surdă, care mă însoțise ani de zile, începea să dispară.

În tranșeele vieții zilnice: De la alarmă la somn

După primele săptămâni, Oppo Find X8s a devenit o prelungire a mea. Rutina mea s-a schimbat subtil, dar semnificativ. Nu mai plecam de acasă fără să verific dacă am încărcătorul la mine. Nu mai căutam prize prin cafenele. Puteam să plec într-o vineri dimineață la munte, spre Sinaia, și să mă întorc sâmbătă seara fără să fi avut nevoie de un încărcător.

Naveta cu autobuzul 335 de la Piața Charles de Gaulle spre Băneasa, care durează o veșnicie, a devenit mult mai suportabilă. Puteam să vizionez un episod întreg pe Netflix fără să mă gândesc la impactul asupra bateriei. La biroul din Pipera, nu mai trebuia să-l țin legat de laptop ca un pacient la perfuzii. A devenit un instrument de încredere, mereu acolo pentru mine. Ecranul AMOLED la 120Hz făcea ca scroll-ul pe Instagram sau pe site-uri de știri să fie o plăcere, iar luminozitatea era suficient de puternică chiar și în soarele orbitor de la prânz, când ieșeam să mănânc ceva pe la Ciorbe și Plăcinte. Performanța generală era decentă. Aplicațiile se deschideau rapid, multitasking-ul între Slack, Gmail, Spotify și Chrome era fluid în 95% din timp. Era exact ce aveam nevoie: un cal de povară, un partener de încredere pentru haosul zilnic.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Dar nicio relație nu e perfectă. Și relația mea cu Find X8s a avut momentele ei de criză. Prima mare dezamăgire a venit într-o sâmbătă seara, în Centrul Vechi. Eram cu niște prieteni la o terasă, atmosfera era superbă, luminile calde creau un cadru perfect. Am scos telefonul să fac o poză de grup. Rezultatul? O mâzgălitură digitală. Fețele erau neclare, pline de zgomot de imagine, ca o pictură în ulei făcută de un copil. Prietenul meu cu un Samsung vechi de doi ani a făcut o poză decentă. Cel cu iPhone-ul a făcut o poză de copertă de revistă. Eu am făcut o amintire pe care era mai bine să o uit.

Acesta a fost momentul în care am înțeles compromisul pe care l-am făcut. Camera acestui telefon, în condiții de lumină slabă, este absolut groaznică. Nu există alt cuvânt. Procesarea software încearcă să compenseze, dar rezultatul este artificial și șters. Selfie-urile în interior? Uită de ele. Pielea devine un plastic lipsit de textură, detaliile dispar. Pentru cineva care nu pune preț pe fotografie, poate nu contează. Pentru mine, a fost un pumn în stomac. Au existat și mici frustrări zilnice. Câteodată, când primeam un apel în timp ce foloseam Waze, telefonul îngheța pentru o secundă sau două. Nu era des, dar când se întâmpla, era exasperant. Tastatura mai avea momente de lag, exact când scriam cel mai rapid un mesaj pe WhatsApp. Erau ca niște mici înțepături care îmi aminteau constant că nu am un flagship în mână.

Când mi-am dat seama că am făcut alegerea bună

Cu toate frustrările legate de cameră, a venit un moment care a reconfirmat decizia mea. Eram într-o drumeție în Munții Bucegi, plecat de la prima oră a dimineții. Am folosit telefonul pe post de GPS pe tot traseul, am ascultat muzică, am făcut zeci de poze (care, în lumina zilei, arată chiar decent și colorat) și am vorbit la telefon. Pe la ora 8 seara, când am ajuns înapoi la mașină, obosit frânt, mi-am dat seama că uitasem complet bateria externă acasă.

Grupul meu era în panică. Două telefoane erau deja moarte. Unul mai avea 5%. Al meu? 32%. În acel moment, am fost eroul grupului. Am putut să caut pe hartă o pensiune, să fac o rezervare și să ne ghidez pe toți în siguranță. Sentimentul acela de siguranță absolută, de independență față de priză, a cântărit mai mult decât toate pozele ratate în club. Atunci am înțeles. Am cumpărat un telefon-unealtă, nu un telefon-bijuterie. Am cumpărat pace sufletească, nu laudă pe Instagram.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

Aici e marea întrebare. După trei luni de iubire și ură, de siguranță și frustrare, răspunsul meu este un „da” cu asterisc.

Da, l-aș cumpăra din nou dacă aș avea aceleași priorități ca acum trei luni: baterie, baterie și iar baterie, într-un buget strict. Oppo Find X8s mi-a rezolvat cea mai mare problemă tehnologică și mi-a oferit o libertate pe care nu credeam că o pot avea la prețul acesta. Este telefonul perfect pentru un om pragmatic: pentru cel care face naveta ore întregi, pentru agentul de vânzări care e toată ziua pe drumuri, pentru studentul care aleargă între cursuri și bibliotecă. Este pentru oricine pentru care un telefon mort înseamnă un mic dezastru.

Dar dacă prioritățile tale sunt altele, răspunsul e un „nu” categoric. Dacă vrei să faci poze bune de pus pe Instagram, dacă ești influencer sau pur și simplu îți place să imortalizezi momentele cu prietenii seara, în oraș, fugi de acest telefon. Dacă vrei cea mai fluidă performanță posibilă pentru jocuri sau editare video, caută în altă parte.

Oppo Find X8s m-a învățat o lecție valoroasă despre tehnologie: nu există telefonul perfect, există doar telefonul perfect pentru tine, în momentul acesta al vieții tale. Am schimbat calitatea amintirilor mele fotografice pentru liniștea de a nu mai fi niciodată deconectat. A fost un compromis. Unul pe care, privind în urmă la toate situațiile în care m-a salvat, sunt dispus să-l fac din nou. Cel puțin, până când voi avea bani de un flagship care să le facă pe amândouă.