Honor 70 Pro+: Iubire, ură și tot ce e între ele

Revizuirea Honor 70 Pro+

Totul a început într-o marți obișnuită, când universul digital a decis să-mi dea o lecție despre dependență și fragilitate. Era ora 2 noaptea când mi-am dat seama că vechiul meu Xiaomi, un veteran de trei ani, intrase în comă. Stăteam în bucătărie, sub lumina rece a hotei, așteptând un e-mail crucial de la un client din State, iar telefonul meu se restarta în buclă, afișând logo-ul batjocoritor pentru a zecea oară. Panica a început să-mi urce în gât, ca o bilă fierbinte. Nu era doar un telefon; era biroul meu, portofelul, harta, legătura cu lumea. După o oră de încercări eșuate de a-l resuscita, am realizat că nu mai pot trăi cu această anxietate constantă a tehnologiei care te lasă baltă fix când ai mai mare nevoie de ea.

Într-o dimineață de miercuri, după o noapte aproape albă, incidentul m-a convins să schimb totul. Am deschis laptopul și am început vânătoarea. Constrângerile mele erau clare și nemiloase: un buget maxim de 3000 de lei, nevoie de livrare a doua zi (nu mai puteam rezista fără telefon), și o baterie care să nu mă facă să stau cu ochii pe procentaj ca pe un bolnav la terapie intensivă. Voiam putere, dar și siguranță.

În marea de oferte de pe eMAG și PCGarage, printre zecile de modele Samsung și Xiaomi care arătau aproape identic, am dat peste Honor 70 Pro+. Numele suna familiar, dar vag. „Ăștia nu erau cu Huawei?”, m-am întrebat. Prima îndoială a fost, evident, legată de serviciile Google. O căutare rapidă m-a liniștit – da, s-au despărțit, da, au Google complet funcțional. Apoi am văzut specificațiile: încărcare la 100W, un procesor MediaTek Dimensity 8000 care promitea performanțe de flagship și, piesa de rezistență, senzorul foto principal Sony IMX800, același pe care îl lăudau telefoane mult mai scumpe. Pe hârtie, părea un chilipir. Un prieten, mai priceput în tehnologie, mi-a zis scurt pe chat: „E un risc, softul lor e… ciudat. Dar la banii ăștia, hardware-ul e bombă.” Am tras aer în piept, am adăugat în coș varianta neagră și am apăsat „Plasează comanda”. Nu știam atunci că tocmai cumpărasem cel mai capabil și, în același timp, cel mai enervant telefon pe care l-am avut vreodată.

Prima zi: Când realitatea a lovit

Curierul a sosit a doua zi, pe la prânz. Am rupt ambalajul cu entuziasmul unui copil în dimineața de Crăciun. Cutia era elegantă, iar telefonul… telefonul se simțea incredibil. Subțire, cu un spate mat care nu reținea amprente și un ecran curbat care părea să se topească în ramă. Era un obiect premium, fără îndoială. L-am pornit. Ecranul OLED la 120Hz m-a lovit direct în retină – culori vibrante, un negru perfect, totul se mișca ireal de fluid. „Gata, am dat lovitura,” mi-am zis.

Apoi a început procesul de configurare și… prima fisură în armura entuziasmului. Magic UI, interfața celor de la Honor, este… aglomerată. Un amestec ciudat între estetica iOS și funcționalitatea Android, dar cu o tonă de aplicații preinstalate de care nu auzisem în viața mea. App Market-ul lor, Petal Search, tot felul de unelte „inteligente” care îmi trimiteau notificări inutile. M-am simțit ca și cum aș fi intrat într-un apartament superb, dar plin de mobila de prost gust a fostului proprietar. Am petrecut următoarea oră dezinstalând și dezactivând tot ce se putea. A fost un prim contact frustrant, o aducere aminte că un telefon nu e doar o bucată de sticlă și metal, ci și software-ul care îl animă.

În tranșeele vieții zilnice

Primele zile au trecut, iar eu și telefonul am început să ne cunoaștem. Relația noastră s-a transformat rapid într-una de tip „love-hate”. Îl iubeam dimineața, când îl luam de pe noptieră cu 100% baterie, știind că pot pleca de acasă fără încărcător și fără nicio grijă. Puteam să ascult podcasturi în STB timp de o oră, să folosesc Waze intensiv prin traficul din București, să stau în ședințe pe Teams, să răspund la zeci de mailuri și, la finalul unei zile de 12 ore, să ajung acasă cu 30-35% baterie. Această libertate, această dispariție a „anxietății bateriei”, a fost transformatoare.

Dar apoi veneau momentele când îl uram. De exemplu, senzorul de amprentă optic de sub ecran. În 80% din timp funcționa perfect. Dar în restul de 20%, mai ales dacă aveam degetul puțin umed sau dacă eram în frigul de la începutul anului, pur și simplu refuza să coopereze. Eram la casă la Mega Image, cu sacoșele în mână, încercând să deblochez telefonul pentru a plăti cu George, și eșuam lamentabil de trei ori, forțat să introduc codul PIN ca un neanderthalian. Frustrant e puțin spus. Sau micile bug-uri de software: uneori, tastatura nu apărea imediat, sau o notificare rămânea blocată pe ecran pentru câteva secunde. Nimic grav, dar suficient de enervant încât să-mi amintească permanent că nu folosesc un software la fel de rafinat ca al concurenței.

Bătălia finală: Trei telefoane, o singură alegere

După vreo lună, un coleg și-a luat noul Samsung Galaxy A54. Îl lăuda constant: „Interfața e curată, pozele ies perfect de fiecare dată, am 5 ani de update-uri.” În mintea mea a început să încolțească îndoiala. Oare am făcut alegerea corectă? Am început să cercetez din nou, de data asta ca un utilizator avizat, nu ca un om disperat. Am pus cap la cap opțiunile pe care le-aș fi avut în același buget.

Comparația finală care mi-a pecetluit decizia

După zile de research, am pus pe hârtie cele trei opțiuni care contau cu adevărat. Așa arăta bătălia finală:

Caracteristică	Alegerea Mea: Honor 70 Pro+	Alternativa 1: Samsung Galaxy A54	Alternativa 2: Xiaomi Redmi Note 12 Pro+
💰 Preț (RON)	~2800	~2100	~1900
📱 Display	OLED 6.78″, 120Hz, Curbat	Super AMOLED 6.4″, 120Hz, Plat	OLED 6.67″, 120Hz, Plat
📸 Camera Principală	54 MP (Sony IMX800)	50 MP (cu OIS)	200 MP (cu OIS)
🔋 Baterie & Încărcare	4500 mAh & 100W	5000 mAh & 25W	5000 mAh & 120W
🚀 Fluiditate în aplicații românești (George, Tazz)	Excelentă, fără lag	Bună, dar cu mici agățări ocazionale	Bună, similar cu Samsung
🏆 Verdictul meu scurt	Putere brută și viteză, cu compromisuri la soft	Pachet echilibrat și sigur, dar plictisitor	Valoare excelentă, dar cu un soft și mai încărcat

De ce am ales Honor 70 Pro+ în final?

Privind acest tabel, mi-am dat seama de ce am făcut alegerea asta. Chiar dacă Samsung avea un soft mai curat și update-uri pe termen lung, procesorul său Exynos era net inferior lui Dimensity 8000, iar încărcarea la 25W era o glumă proastă în comparație cu cei 100W de la Honor. Pentru mine, viteza de încărcare era critică pentru stilul meu de viață haotic, iar fluiditatea în multitasking și aplicații era non-negociabilă. Xiaomi oferea încărcare și mai rapidă, dar experiențele mele anterioare cu softul lor plin de reclame și bug-uri (care, de altfel, mi-au și omorât telefonul vechi) m-au făcut să stau departe. Am plătit un premium pentru hardware-ul de top de la Honor, acceptând că voi trăi cu un software imperfect.

Când m-a salvat și m-a făcut să-l iubesc

Au existat momente de glorie pură cu acest telefon. Într-o dimineață, m-am trezit în panică. Uitasem complet să-l pun la încărcat și aveam 4% baterie. În 20 de minute trebuia să plec la o întâlnire importantă în Pipera, la celălalt capăt al orașului. Disperat, l-am conectat la încărcătorul lui de 100W. Am apucat să-mi fac un duș rapid și o cafea. Când m-am întors, în mai puțin de 15 minute, telefonul era la 70%. Am plecat, am folosit Waze o oră prin trafic, am ajuns la timp și am avut baterie pentru toată ziua. În acel moment, am simțit o recunoștință profundă pentru alegerea făcută. Încărcarea asta ultra-rapidă nu e un moft, e o superputere.

Altă dată, eram în Herăstrău, într-o zi de vară cu o lumină perfectă. Am făcut câteva poze cu senzorul principal și am rămas șocat. Detaliile, culorile, efectul natural de blur (bokeh) – totul arăta ca scos dintr-un aparat foto profesional. Senzorul IMX800, în condiții bune, este absolut spectaculos. Pentru acele momente, am iubit telefonul ăsta.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Dar, la fel de intens, au fost și momentele de furie. Am fost la un concert la Arenele Romane. Am încercat să fac poze și clipuri. Rezultatul? Un dezastru. În lumină slabă, procesarea software a telefonului este extrem de agresivă. Fețele oamenilor arătau ca niște măști de ceară, detaliile erau complet șterse, iar zgomotul de imagine era peste tot. Toate laudele pentru senzorul de top au dispărut în fața unui software de procesare sub-mediocru pentru condiții dificile. Am fost invidios pe prietenii cu iPhone-uri sau Google Pixel care scoteau poze clare, utilizabile.

Și să nu uit de ecranul curbat. Arată superb, dar e un coșmar funcțional. Atunci când scriu un mesaj, de multe ori ating din greșeală marginile și cursorul sare aiurea. Găsirea unei folii de protecție decente, care să se lipească perfect, este o misiune imposibilă în România. E un compromis estetic pe care, sincer, aș prefera să nu-l mai fac.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

Acum, după aproape trei luni de utilizare, stau cu telefonul în mână și mă gândesc. A fost oare o greșeală? Răspunsul, ca și telefonul în sine, e complicat. Nu, n-a fost o greșeală, dar nici nu a fost perfecțiunea pe care o speram. Am învățat că în tehnologie, mai ales în zona asta de preț, totul este un compromis.

Așadar, l-aș mai cumpăra? Da, dar numai dacă prioritățile mele ar rămâne aceleași: viteză brută de procesare și încărcare care anulează orice stres legat de baterie. Pentru cineva ca mine, care folosește telefonul intensiv pentru muncă și are un stil de viață imprevizibil, aceste două calități sunt aur.

Însă, dacă ești o persoană pentru care fotografia este esențială, mai ales la petreceri, concerte sau seara în oraș, FUGI de acest telefon. Te va dezamăgi profund. Dacă vrei o experiență software curată, fără bătăi de cap, „care pur și simplu merge”, un Samsung sau chiar un Nothing Phone ar fi o alegere mai înțeleaptă.

Sfatul meu onest pentru un român care se uită la Honor 70 Pro+ la un preț de 2800-3000 de lei pe eMAG este acesta: fii brutal de sincer cu tine însuți. Ce contează CEL MAI MULT pentru tine? Dacă răspunsul este performanță și baterie, atunci ai găsit un campion ascuns. Dar dacă în ecuație intră și camera de noapte, stabilitatea software sau simplitatea în utilizare, s-ar putea ca relația ta cu acest telefon să fie la fel de tumultoasă ca a mea: o poveste de iubire, ură și tot ce e între ele.