Motorola Moto E22s: Iubire, ură și tot ce e între ele

Revizuirea Motorola Moto E22s

Era ora 14:30, o marți banală, când vechiul meu Xiaomi a decis să-și dea obștescul sfârșit. Și nu oricum, ci în cel mai dramatic mod posibil: cu 5 minute înainte de un call pe Teams cu un client nou, important. Ecranul a înghețat pe logo-ul de pornire, într-un loop infinit al disperării mele. L-am forțat să se restarteze. Nimic. L-am lovit ușor de podul palmei. Tot nimic. Stăteam în bucătăria mea din Drumul Taberei, privind la un bibelou de sticlă și metal absolut inutil, în timp ce pe laptop curgeau notificările: „Mihai is waiting for you in the meeting”. Panică. A fost o panică rece, tăioasă, amestecată cu o frustrare imensă. După ce am reușit să intru în meeting de pe laptop, cu o calitate video demnă de anii 2000, am realizat că nu mai pot trăi așa. Nu mai pot funcționa cu anxietatea constantă că telefonul mă va lăsa baltă în momente cheie.

Așa a început vânătoarea. Constrângerile erau brutale: aveam nevoie de un telefon acum, iar bugetul meu, după ce tocmai plătisem chiria și utilitățile, era de maxim 800 de lei. Niciun leu în plus. Nu aveam timp de research elaborat, de zeci de review-uri pe YouTube. În pauza de masă am fugit la Altex-ul din Plaza România, hotărât să plec de acolo cu un telefon funcțional.

Acolo, printre zeci de modele Samsung sclipicioase și Xiaomi-uri cu camere proeminente, un puști de la raion, plictisit vizibil, mi-a arătat spre un raft mai modest. „Uite, ăsta e Motorola Moto E22s. E vreo 650 de lei. Nu te dă pe spate, dar își face treaba. Și are Android curat, nu are toate prostiile preinstalate”. Prima mea îndoială a fost viscerală: „Motorola? Credeam că au dispărut odată cu telefoanele cu clapetă”. Dar apoi a venit și primul argument pro: Android curat. Eram sătul de MIUI-ul de pe Xiaomi, care agăța, avea reclame și o tonă de aplicații pe care nu le foloseam niciodată. Am luat telefonul în mână. Era ușor, din plastic, dar se simțea decent. Prețul era perfect. L-am cumpărat pe loc, mai mult din disperare decât din convingere, împreună cu o husă transparentă de silicon. Am plecat de acolo cu un sentiment ciudat, o combinație de ușurare că am un telefon și teama că tocmai am aruncat 650 de lei pe fereastră.

Prima săptămână: Perioada de acomodare

Primele zile cu Moto E22s au fost… ciudate. A fost ca și cum ai trece de la o mașină tunată, zgomotoasă și plină de luminițe, dar care se strica des, la un Logan: simplu, fără pretenții, dar care te duce din punctul A în punctul B. Configurare a fost un vis. Fără conturi dubioase, fără zeci de aplicații de șters. Doar Google și câteva aplicații Moto discrete. Am rămas surprins de ecran. Da, nu e un AMOLED vibrant, dar rata de reîmprospătare de 90Hz se simțea. Scrolling-ul pe Facebook și Instagram era vizibil mai fluid decât pe vechiul meu telefon. Era un mic detaliu de calitate într-o mare de compromisuri.

Amprenta de pe butonul lateral era rapidă, mult mai fiabilă decât cea de sub ecran de pe telefoanele mai scumpe ale prietenilor. Însă construcția din plastic își arăta limitele. După o zi, spatele era un magnet de amprente. Fără husă, arăta constant murdar. Sunetul, deși stereo, era metalic și fără bas, bun pentru podcasturi în baie, dar groaznic pentru muzică. Simțeam constant că folosesc un obiect funcțional, nu unul dezirabil. Era un ciocan, nu o bijuterie.

În tranșeele vieții zilnice

Adevăratul test a venit în rutina zilnică, în „tranșeele” Bucureștiului. Naveta cu STB-ul, de la Valea Ialomiței până la Piața Victoriei. Aici, E22s se descurca onorabil. Spotify în căști, scrollat pe Reddit, răspuns la mail-uri – le făcea pe toate fără să gâfâie prea tare. La birou, l-am folosit des pe post de hotspot pentru laptop, iar aici bateria a început să-și arate adevărata valoare.

Dar tot aici au apărut și primele fisuri serioase în armură. Într-o zi, în trafic pe la Răzoare, aveam Waze deschis și primeam un apel pe WhatsApp. Telefonul a înghețat pentru vreo 5-6 secunde bune. Suficient cât să ratez banda corectă și să mai pierd 10 minute în trafic. Atunci am înțeles: multitasking-ul agresiv nu este prietenul lui. Trebuie să faci un singur lucru odată. Deschizi Waze, îl lași în pace. Vrei să suni, închizi navigația. E un telefon care te învață, forțat, să fii mai organizat digital.

Plățile cu telefonul? Inexistente. Lipsa NFC-ului a fost un șoc pe care, în graba de la magazin, nu l-am realizat. A trebuit să scot din nou cardul fizic din portofel, ca un barbar. Asta, în 2023, a fost o pastilă greu de înghițit.

Autonomia în lumea reală: Adevărul gol-goluț

Dacă există un capitol la care Moto E22s nu doar că excelează, ci umilește telefoane de trei ori mai scumpe, acela este bateria. Frate, bateria asta nu se mai termină! O zi de utilizare intensă pentru mine înseamnă: scos de la încărcat la 7 dimineața, două ore de podcast/muzică în transport, date mobile pornite constant, hotspot la birou vreo oră, verificat social media, mailuri, WhatsApp toată ziua, poate și un video de 30 de minute pe YouTube la prânz. Cu acest regim, ajungeam acasă la ora 19:00 cu 40-45% baterie. E o liniște sufletească pe care uitasem că o pot avea. Anxietatea bateriei a dispărut complet.

Am avut un weekend prelungit la Sinaia. Vineri seară am plecat din București cu el încărcat 100%. L-am folosit pentru Waze până acolo, am făcut poze (despre asta mai târziu), am stat pe net. Duminică la prânz, când ne pregăteam de plecare, încă mai aveam 15%. Este, fără îndoială, cel mai mare punct forte al acestui telefon. Păcatul e că încărcarea e lentă. O încărcare completă de la 0 la 100% durează peste două ore cu încărcătorul din cutie. E un telefon pe care îl încarci peste noapte, nu în 20 de minute înainte să pleci de acasă.

Performanța reală: Nu benchmarks, ci experiență

Să fim clari: acest telefon nu e rapid. E… suficient. Procesorul MediaTek Helio G37 este motorul unui Logan, nu al unui BMW. Aplicațiile de bază – WhatsApp, Facebook, Gmail, aplicațiile bancare (BT Pay, George) – se deschid într-o secundă, poate două. Odată deschise, rulează decent. Dar dacă vrei să sari rapid între Instagram, un joc și browser, vei simți cum telefonul „gândește”. Animațiile încep să sacadeze, tastatura apare cu o mică întârziere.

Nu sunt gamer, dar am instalat un joc mai simplu, Subway Surfers, să văd cum se mișcă. Merge fără probleme. Dar nu aș îndrăzni să instalez un Call of Duty sau Genshin Impact pe el. Ar fi un act de cruzime. Experiența de utilizare e definită de răbdare. Click, o secundă pauză, acțiune. Te obișnuiești, dar dacă vii de la un telefon mai rapid, la început e frustrant.

Camera: Așteptări vs fotografiile reale

Aici a venit cea mai mare dezamăgire. Pe hârtie, 16 megapixeli sună decent. În realitate, camera este punctul cel mai slab al telefonului. Într-o zi însorită, în parcul Cișmigiu, poți scoate o poză acceptabilă pentru Instagram. Culorile sunt puțin șterse, detaliile nu sunt grozave dacă dai zoom, dar per total, e ok.

Problema apare cum scade lumina. O poză făcută seara, pe o terasă în Centrul Vechi, este un dezastru. Zgomot de imagine cât cuprinde, detalii inexistente, totul pare o pictură în acuarelă făcută de un copil. Am încercat să pozez un apus superb de la Vama Veche și a ieșit o pată portocalie-mov, fără nicio textură a norilor. E o cameră de tip „utility”: pozezi o factură, un produs în magazin, un loc de parcare. Nu este o cameră cu care să creezi amintiri. Camera frontală e și mai rea. În video call-uri pe WhatsApp, imaginea este mediocră, dar suficientă. Pentru un selfie, însă, mai bine te lași păgubaș.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Momentul adevărului a venit la un grătar, în curte la un prieten. El tocmai își luase un Samsung A54, altcineva avea un iPhone 13. Când am scos Motorola-ul meu de plastic, m-am simțit puțin jenat. Dar apoi a venit discuția despre bani. Când le-am zis cât am dat pe el, au rămas tăcuți. Acela a fost momentul în care am pus lucrurile în perspectivă și mi-am amintit de ce am făcut alegerea asta. În mintea mea, decizia finală se dăduse, de fapt, între trei luptători din aceeași categorie de greutate.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Au fost câteva. Odată, încercam să surprind o fază amuzantă cu pisica mea. Până să se deschidă aplicația de cameră, momentul trecuse. Am rămas cu un cadru gol și multă frustrare. Altă dată, tastatura avea un lag atât de mare încât am scris un mesaj plin de greșeli unui coleg de muncă, părând un analfabet. Și, bineînțeles, momentele în care ai nevoie de o informație rapidă de pe net, iar paginile complexe, pline de reclame, se încarcă în ritm de melc, testându-ți limitele răbdării. Acestea sunt momentele în care prețul mic al telefonului se simte cel mai acut.

Când m-a salvat și m-a făcut să-l iubesc

Dar au fost și momente de glorie. O pană de curent de 4 ore în tot cartierul. Prietenii mei cu telefoane scumpe își activau moduri de economisire a bateriei, panicându-se. Eu stăteam liniștit, făcând hotspot pentru laptop, cu bateria la 70%. Sau în trenul spre Constanța, un drum de coșmar de 5 ore. Am putut să mă uit la două filme descărcate pe Netflix și tot am ajuns la destinație cu baterie suficientă pentru a comanda un Uber. Simplitatea lui a devenit un atu. Nu mă distrage cu notificări inutile, nu mă tentează să instalez zeci de jocuri. E o unealtă. Și uneori, asta e tot ce ai nevoie.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

După trei luni de relație cu acest telefon, am ajuns la o concluzie clară. Motorola Moto E22s este regele compromisului inteligent. Nu încearcă să fie ceva ce nu este. Este un telefon pentru cei care prețuiesc autonomia și o experiență software curată mai presus de orice.

Pentru cine este acest telefon? * Pentru părinții tăi, care au nevoie de WhatsApp, apeluri și să caute ceva pe Google. * Pentru un student cu buget foarte limitat, care are nevoie de un telefon fiabil pentru cursuri și comunicare. * Ca un al doilea telefon, de muncă, unde bateria și fiabilitatea de bază sunt esențiale. * Pentru oricine urăște interfețele încărcate de la Xiaomi sau Samsung și vrea o experiență pură, similară cu un Google Pixel, dar la o fracțiune din preț.

Pentru cine NU este acest telefon? * Pentru pasionații de fotografie. Camera vă va dezamăgi crunt. * Pentru gameri. Nici să nu vă gândiți. * Pentru power-userii care jonglează cu 10 aplicații simultan. Vă va scoate din sărite. * Pentru oricine s-a obișnuit cu comoditatea plăților cu telefonul.

Deci, l-aș mai cumpăra? În aceleași condiții – cu telefonul vechi mort și cu un buget de sub 800 de lei – da, fără să clipesc. A fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua în acel context. Dar dacă aș avea de la început un buget de 1000-1200 de lei, probabil m-aș orienta spre un model superior, poate un Moto G sau un Samsung din seria A3x.

Sfatul meu pentru tine, dacă te gândești la el: fii brutal de onest cu tine însuți. Ai nevoie de o cameră bună? Treci peste. Vrei viteză? Caută altceva. Dar dacă tot ce vrei este un telefon care să te țină o zi întreagă și să nu te enerveze cu prostii software, la un preț pe care abia îl simți, atunci s-ar putea să fi găsit partenerul perfect. Un partener plictisitor, dar incredibil de loial.