vivo iQOO Z7x: Iubire, ură și tot ce e între ele

Revizuirea vivo iQOO Z7x

Totul a început într-o joi seară banală când am ieșit cu niște colegi la o bere după muncă. Știi cum e, una duce la alta, și dintr-o dată s-a făcut târziu. Era ora 2 noaptea când mi-am dat seama că vechiul meu Xiaomi, un Redmi Note 9 Pro care mă slujise cu sfințenie, dădea semne de oboseală terminală. Stăteam în frig, undeva la ieșirea din Centrul Vechi spre Universitate, cu bateria la 4% și încercam disperat să chem un Bolt. Aplicația se mișca în reluare, GPS-ul bâjbâia, iar cu fiecare secundă, procentul acela roșu de pe ecran îmi alimenta o panică rece, viscerală. A murit. Pur și simplu s-a stins în mâna mea, lăsându-mă singur, fără baterie, fără transport, la ora 2 dimineața. În momentul acela de frustrare pură, am realizat că nu mai pot trăi cu anxietatea asta constantă a bateriei. Ajunsesem să plec de acasă cu telefonul la 100% și cu o baterie externă în rucsac, „just in case”. Nu mai era un telefon, era o lesă electronică.

A doua zi, cu ochii cârpiți de somn, am intrat pe eMAG și PC Garage cu o misiune clară: un telefon nou. Constrângerile mele erau brutale: buget maxim de 1200 de lei, și o singură cerință non-negociabilă – o baterie care să mă țină de dimineața până seara, indiferent ce i-aș face. După ore de scrollat printre aceleași Samsung-uri A-series și Redmi-uri care promiteau multe dar livrau… ei bine, știm cu toții cum e, am dat de un nume de care abia auzisem: vivo iQOO Z7x. Prima mea reacție a fost de neîncredere. „iQOO? Ce-i asta, o chinezărie obscură?”. Dar apoi am văzut specificațiile cheie: baterie de 6000 mAh și încărcare la 80W. Am citit din nou. 6000 mAh! În segmentul ăsta de preț, părea o greșeală de tipar. Prima îndoială a fost legată de brand. Nu știam pe nimeni cu un vivo, darămite cu un iQOO. Primul argument pro, însă, a fost copleșitor: promisiunea de a ucide definitiv anxietatea bateriei. La 1099 lei pe eMAG, am riscat. Am apăsat butonul „Adaugă în coș” cu un amestec de speranță și teamă.

Primele 48 de ore: Șocul inițial

Coletul a ajuns a doua zi. L-am deschis cu entuziasmul unui copil în dimineața de Crăciun. Telefonul, în culoarea aia „Tropical Blue”, arăta decent. Nimic spectaculos, un design funcțional, dar se simțea solid în mână. Poate un pic cam greu și gros, dar am pus asta pe seama bateriei-monstru. L-am pornit. Ecranul LCD de 120Hz m-a surprins plăcut. Culorile erau vii, mișcarea era fluidă, mult peste ce mă așteptam la banii ăștia. Primul șoc, cel pozitiv, a fost încărcătorul din cutie. Un “bolid” de 80W. L-am conectat la 15% baterie și am mers să-mi fac o cafea. Când m-am întors, după nici 10 minute, era deja la peste 50%. Am zâmbit. Asta era ceea ce căutam.

Apoi a venit și șocul mai puțin plăcut: software-ul. Funtouch OS. Văzusem în review-uri că nu e cel mai curat Android, dar nu eram pregătit. Venea cu o grămadă de aplicații preinstalate – unele utile, altele bloatware pur. Meniul de setări era un labirint, iar sistemul de notificări părea să aibă o viață proprie. Primele ore au fost un exercițiu de răbdare, dezinstalând aplicații, căutând setări ascunse și încercând să-l fac să se simtă „al meu”. M-am simțit ca și cum m-aș fi mutat într-un apartament nou, complet mobilat, dar cu gusturile altcuiva. Trebuia să rearanjez totul ca să pot locui în el.

În tranșeele vieții zilnice

După perioada de acomodare, am început să folosesc telefonul în ritmul meu normal. Aici a început să se contureze adevărata lui personalitate, cu bune și cu rele. Naveta zilnică de la Lujerului la Pipera cu metroul a devenit testul suprem. În subteran, unde semnalul fluctuează, vechiul Xiaomi se chinuia și consuma bateria văzând cu ochii. iQOO Z7x, în schimb, trecea prin asta fără să transpire. Puteam să ascult podcasturi pe Spotify, să citesc știri și să stau pe Reddit tot drumul, iar la birou ajungeam cu bateria la peste 90%.

La muncă, unde îl folosesc intens pentru Slack, Teams, mailuri și ocazional hotspot pentru laptop, s-a dovedit a fi un partener de încredere. Snapdragon 695 nu e un procesor de top, dar pentru sarcinile de zi cu zi, e mai mult decât suficient. Nu am simțit agățări sau întârzieri enervante. Totul se mișca fluid, iar cei 8GB de RAM ajutau enorm la multitasking. Puteam sări între un apel pe Teams și un document Google fără ca telefonul să gâfâie. Pacea mentală pe care mi-a adus-o faptul că puteam pleca de la birou la ora 18:00 cu 60-70% baterie rămasă este greu de descris în cuvinte. Era libertate.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Inevitalul s-a produs într-o seară, la o terasă. Eram cu gașca și fiecare își etala noua achiziție. Un prieten avea un Samsung Galaxy A34, altul un Redmi Note 12 Pro. Inevitabil, le-am pus unul lângă altul. Pe hârtie, lupta era strânsă, dar în realitate, diferențele erau clare. Am petrecut o oră bună butonându-le pe toate trei, încercând să-mi validez sau să-mi infirm alegerea.

Comparația finală care mi-a pecetluit decizia

După zile de research, am pus pe hârtie cele trei opțiuni care contau cu adevărat. Așa arăta bătălia finală:

Caracteristică	Alegerea Mea: vivo iQOO Z7x	Alternativa 1: Samsung Galaxy A34 5G	Alternativa 2: Xiaomi Redmi Note 12 Pro
💰 Preț (RON)	~1099	~1349	~1299
📱 Display	IPS LCD 120Hz	Super AMOLED 120Hz	AMOLED 120Hz
📸 Camera Principală	50 MP	48 MP (cu OIS)	50 MP (cu OIS)
🔋 Baterie (mAh)	6000	5000	5000
Autonomie în weekend la munte	Supraviețuiește fără încărcător	Necesită încărcare seara	Necesită baterie externă a doua zi
🏆 Verdictul meu scurt	Regele autonomiei la buget	Display superb, software curat	Cea mai bună cameră din trio

De ce am ales vivo iQOO Z7x în final?

Stând cu ele în mână, am realizat ceva. Da, ecranul AMOLED de pe Samsung și Xiaomi era vizibil mai frumos, cu negru perfect și culori mai intense. Și da, camerele lor, ajutate de stabilizarea optică (OIS), scoteau poze mult mai clare, mai ales seara. Dar apoi mi-am amintit de coșmarul din Centrul Vechi. Pentru mine, acea diferență de 200-250 de lei nu justifica un ecran mai bun dacă tot stăteam cu frica-n sân că rămân fără baterie. iQOO Z7x nu era cel mai bun la nimic, cu excepția unui singur lucru, cel care conta cel mai mult pentru mine: autonomia. Era un specialist, nu un generalist, și eu aveam nevoie fix de specialitatea lui.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Nu o să te mint, au fost și zile în care relația noastră a fost tensionată. Principalul vinovat: camera. Într-o zi însorită, în parc, pozele ies decente. Nu te dau pe spate, dar sunt bune pentru social media. Însă, de îndată ce lumina scade, calitatea se prăbușește. Am fost la un concert la Arenele Romane și am încercat să fac câteva poze. Rezultatul a fost o colecție de pete colorate și zgomot de imagine. A fost frustrant să văd cum prietenii mei cu telefoane similare ca preț obțineau rezultate infinit mai bune. Lipsa unei camere ultrawide este, de asemenea, o mare bilă neagră. De nenumărate ori am vrut să prind un peisaj mai larg sau o poză de grup și pur și simplu nu am putut.

Altă frustrare majoră a fost senzorul de proximitate. În timpul apelurilor telefonice, se întâmpla frecvent să se aprindă ecranul și să apăs cu urechea pe butoane – să pun apelul în așteptare sau să activez tastatura numerică. E un detaliu mic, dar care te scoate din sărite când se întâmplă în mijlocul unei conversații importante.

Când m-a salvat și m-a făcut să-l iubesc

Dar pentru fiecare moment de frustrare, a existat unul de glorie care a reechilibrat balanța. Cel mai memorabil a fost într-un weekend prelungit de 1 Mai, când am plecat la Vama Veche. Vineri dimineața am plecat de acasă cu el încărcat 100%. L-am folosit non-stop: Waze pe autostradă, Spotify în mașină, poze (mediocre) pe plajă, social media, check-in-uri. Seara, prietenii mei își căutau disperați prize prin baruri. Eu aveam încă 40% baterie. Sâmbătă l-am folosit la fel de intens. Abia sâmbătă noaptea, spre duminică dimineața, a ajuns sub 10% și a trebuit să-l pun la încărcat. A rezistat aproape două zile de utilizare intensă, în vacanță. În acel moment, am știut că am făcut alegerea corectă pentru mine.

Încărcarea de 80W este celălalt super-erou al acestui telefon. Într-o dimineață, m-am trezit târziu și am realizat că uitasem să-l pun la încărcat peste noapte. Aveam 5% baterie și trebuia să plec în 20 de minute. Panică? Deloc. L-am conectat la încărcător, mi-am făcut un duș rapid și m-am îmbrăcat. Când l-am scos din priză, avea peste 70% baterie. Asta îți schimbă complet modul în care te raportezi la încărcat. Nu mai e un ritual de noapte, ci un sprint de 15-20 de minute, la nevoie.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

După trei luni de conviețuire cu vivo iQOO Z7x, răspunsul la această întrebare este un „da” complicat. Dacă m-ai pune să aleg din nou mâine, cu aceleași nevoi și același buget, l-aș cumpăra din nou fără să clipesc. De ce? Pentru că mi-a rezolvat cea mai mare și mai sâcâitoare problemă: anxietatea bateriei. M-a eliberat. Nu mai car baterii externe, nu mai vânez prize, nu mă mai tem că rămân izolat dacă folosesc prea mult Waze.

Însă, nu este un telefon pentru toată lumea. Și aici trebuie să fii sincer cu tine. Dacă fotografia este importantă pentru tine, dacă vrei să faci poze bune în vacanțe sau la petreceri, UITĂ de acest telefon. Te va dezamăgi crunt. Cumpără un Redmi Note 12 Pro sau plusează pentru un Pixel 6a la ofertă. Dacă vrei cea mai bună experiență software și un ecran superb pentru filme, mergi pe Samsung A34.

Dar… dacă ești ca mine, un utilizator pragmatic care are nevoie de un cal de povară, un telefon care pur și simplu să funcționeze toată ziua, în fiecare zi, fără să ceară atenție la priză, atunci iQOO Z7x este o alegere aproape perfectă. Este un telefon de compromis, dar un compromis inteligent. Sacrifici excelența în fotografie pentru excelența în autonomie. Pentru mine, după trauma acelei nopți în frig, a fost cel mai bun târg pe care îl puteam face. Este un telefon care nu te va impresiona, dar, mai important, nu te va lăsa niciodată baltă. Și uneori, asta e tot ce contează.