Xiaomi Redmi 12: Iubire, ură și tot ce e între ele

Revizuirea Xiaomi Redmi 12

Primul semn că ceva nu era în regulă a fost când ecranul vechiului meu Samsung a înghețat pe o poză pixelată cu o chitanță de la Mega. Încercam să o trimit pe grupul de apartament și, pur și simplu, a refuzat. A rămas blocat, un monument digital al neputinței mele. Era ora 2 noaptea când mi-am dat seama că nu era doar un blocaj temporar. Bateria era la 40%, dar telefonul era mort clinic. Nicio combinație de butoane nu-l învia. Panica a început să se instaleze. Nu o panică zgomotoasă, ci una rece, interioară. Toată viața mea era acolo: aplicația de la bancă, biletele de avion pentru city break-ul de peste două săptămâni, contactele, conversațiile, pozele cu motanul.

Stăteam în bucătărie, cu lumina rece a hotei luminându-mi fața, când vechiul meu telefon a decis să-și dea ultima suflare printr-un pâlpâit final al ecranului. Am simțit o frustrare pură, viscerală. După o zi de muncă de 10 ore, ultimul lucru de care aveam nevoie era o criză tehnologică. Am realizat că nu mai pot trăi cu anxietatea constantă că telefonul mă va lăsa baltă în cel mai nepotrivit moment. Bugetul era strâns, undeva la maximum 800 de lei, și aveam nevoie de o soluție acum.

Într-o dimineață obișnuită de marți, după ce am folosit laptopul de la muncă să anunț pe toată lumea că am rămas fără telefon, incidentul de cu seară m-a convins să schimb totul. Am deschis eMAG și Altex în două tab-uri și am început vânătoarea. Căutam ceva cu o baterie monstruoasă, un ecran decent și un preț care să nu mă facă să mănânc pufuleți până la salariu. Printre zeci de modele cu nume care sunau a roboți din filme SF, un prieten, Andrei, mi-a aruncat pe chat un link: „Ia-ți ăsta, frate. Xiaomi Redmi 12. E 650 de lei acum la ofertă. Bateria e tanc, ecranul e imens. Nu te aștepta la rachetă, dar își face treaba”.

Prima mea îndoială a fost legată de procesorul MediaTek. Auzisem povești de groază despre cum se blochează și cum se încing. Dar primul argument pro a fost copleșitor: baterie de 5000 mAh și un ecran Full HD+ de 90Hz la prețul ăsta? Părea prea frumos să fie adevărat. În contextul românesc, unde fiecare leu contează, oferta părea imbatabilă. Am dat comanda la eMAG cu ridicare din Easybox, simțind un amestec de speranță și teamă. Speranța că am făcut afacerea anului și teama că tocmai am aruncat 650 de lei pe o cărămidă electronică.

Primele 48 de ore: Șocul inițial

Coletul a ajuns a doua zi. Momentul unboxing-ului a fost… surprinzător. Telefonul se simțea mult mai premium decât mă așteptam. Spatele de sticlă, deși un magnet de amprente, arăta elegant. Culoarea, un fel de albastru polar, sclipea frumos în lumină. L-am pornit. Ecranul mare, de aproape 7 inci, era luminos și clar. Primul contact a fost pozitiv. Entuziasmul era la cote maxime. Am început să instalez aplicațiile esențiale: WhatsApp, Instagram, Facebook, aplicațiile bancare (BT Pay, Revolut), Waze, Bolt, Spotify.

Și aici a apărut prima fisură în armura entuziasmului. Procesul de configurare și instalare a fost vizibil mai lent decât eram obișnuit. Nu era tragic, dar simțeam o mică ezitare, o micro-pauză între comanda mea și execuția ei. Apoi a venit MIUI, interfața de la Xiaomi. Era plină de aplicații preinstalate pe care nu le voiam – jocuri, un browser propriu, un music player inutil când aveam Spotify. Și reclamele… oh, Doamne, reclamele din aplicațiile de sistem. A fost un șoc cultural. Să deschizi aplicația de curățare a memoriei și să-ți sară în față o reclamă la un joc stupid? M-am simțit ieftin, ca și cum telefonul îmi amintea constant de prețul său redus. Primele 48 de ore au fost un roller-coaster emoțional: de la „Wow, ce afacere am făcut!” la „În ce m-am băgat?”.

În ritmul zilnic: De la alarmă la somn

După perioada de acomodare, am început să înțeleg cu adevărat personalitatea acestui telefon. Nu era un sprinter, era un maratonist. Dimineața, alarma suna clar. Opream alarma, scrollam rapid pe Instagram și citeam știrile. Aici, la sarcini simple, se descurca onorabil. Ecranul de 90Hz făcea scrolling-ul fluid și plăcut.

Adevăratul test venea în naveta zilnică. Locuiesc în Drumul Taberei și lucrez în Pipera. Asta înseamnă 45-60 de minute cu metroul, dus. În acest timp, ascultam podcasturi pe Spotify, cu căștile conectate la mufa jack (un avantaj uriaș, pe care îl consideram dispărut!), și citeam articole. Telefonul nu gâfâia. Semnalul era stabil, iar bateria abia dacă se clintinea. La birou, îl foloseam pentru apeluri pe Teams, mailuri pe Outlook și verificări rapide. Ecranul mare era un avantaj clar aici, puteam citi mailuri fără să-mi obosesc ochii.

Seara era momentul de relaxare. Stăteam în pat și mă uitam la seriale pe Netflix sau HBO Max. Aici, Redmi 12 excela. Ecranul mare, culorile vii și rezoluția Full HD+ ofereau o experiență media excelentă pentru prețul plătit. Difuzorul mono era slăbuț, dar cu căștile conectate, totul era perfect. Am realizat că, pentru consum de conținut, telefonul ăsta era o mică bijuterie.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Nu totul a fost roz, bineînțeles. Au existat momente de frustrare pură. Cel mai des, acestea erau legate de cameră și de performanța în multitasking. Într-o seară, în Centrul Vechi, am vrut să surprind o fază amuzantă cu prietenii mei. Am deschis camera, am apăsat pe buton și… am așteptat. A existat o întârziere de aproape o secundă între apăsare și realizarea efectivă a pozei. Momentul trecuse. Fotografia rezultată era mișcată și zgomotoasă, din cauza luminii slabe. Atunci am simțit primul val de regret. Camera de noapte este, sincer, aproape inutilizabilă pentru orice altceva decât documentare.

Alt moment de exasperare a fost când aveam Waze pornit, ascultam muzică pe Spotify prin Bluetooth în mașină și am primit un apel pe WhatsApp. Telefonul a înghețat pentru 3-4 secunde. Muzica s-a oprit sacadat, Waze-ul a înțepenit și abia am reușit să răspund la apel. În acele secunde, am simțit limitările procesorului din plin. Nu e un telefon pentru power-useri. Dacă încerci să-l forțezi cu 3-4 aplicații solicitante simultan, îți va arăta clar că nu poate duce. Acestea au fost momentele în care compromisul pe care l-am făcut pentru preț a devenit dureros de evident.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Într-un weekend, la un grătar, am pus telefoanele pe masă. Al meu, un Samsung Galaxy A34 al unui prieten și un Realme 10 al altuia. Inevitabil, au început comparațiile. Telefonul prietenului meu cu Samsung avea un ecran AMOLED superb, culorile erau mai vii, negrul era perfect. Realme-ul părea puțin mai rapid în deschiderea aplicațiilor. M-am simțit un pic… inferior. Am început să mă întreb dacă nu cumva ar fi trebuit să mai pun 300-400 de lei și să iau altceva.

Acasă, am făcut o analiză mai rațională. Am intrat pe site-urile magazinelor și mi-am reamintit de ce am făcut alegerea asta. Am ajuns la un tabel mental, pe care l-am pus apoi pe hârtie.

Autonomia în lumea reală: Adevărul gol-goluț

Dacă există un capitol la care Redmi 12 este campion absolut, acesta este bateria. Anxietatea mea legată de baterie a dispărut complet. O zi tipică arată cam așa: îl scot de la încărcat la 7 dimineața, la 100%. Urmează o oră de navetă cu Spotify și browsing. La birou, Wi-Fi constant, notificări, câteva apeluri. La prânz, jumătate de oră de YouTube. Seara, naveta înapoi, iar cu podcast. Ajung acasă pe la 7 seara cu 50-60% baterie. Urmează browsing, social media, poate un episod pe Netflix. La miezul nopții, înainte de culcare, încă mai am 30-35%. Este o senzație de libertate incredibilă. Am plecat în weekend la Constanța și am uitat încărcătorul acasă. Am plecat sâmbătă dimineața și m-am întors duminică seara, și cu o utilizare moderată, telefonul a supraviețuit. Pentru cineva care urăște să care baterii externe, acest telefon este o binecuvântare.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

Au trecut aproape trei luni de când folosesc Xiaomi Redmi 12 ca telefon principal. Relația mea cu el a evoluat de la entuziasm, la frustrare, și în final, la un soi de respect pragmatic. L-am înțeles. Știu ce poate și, mai ales, ce nu poate.

Așadar, l-aș mai cumpăra? Răspunsul este un “Da” cu asterisc.

Da, l-aș cumpăra din nou mâine dacă: bugetul meu ar fi tot sub 800 de lei și prioritățile mele ar fi aceleași: autonomie de top, un ecran mare și bun pentru filme și social media, și un design decent. Pentru părinți, pentru studenți cu buget limitat sau pentru oricine vrea un telefon “de muncă” care să nu necesite încărcare la prânz, este o alegere excelentă.

Nu, nu l-aș cumpăra dacă: aș avea 200-300 de lei în plus în buget. Acei bani extra ar deschide ușa către telefoane cu procesoare mai rapide și camere semnificativ mai bune. Dacă ești genul de persoană care face multe poze pentru Instagram, în special în condiții de lumină slabă, sau dacă te joci jocuri mai solicitante, acest telefon te va frustra teribil.

În final, Xiaomi Redmi 12 este regele compromisului inteligent. Nu încearcă să fie cel mai bun la nimic, cu excepția bateriei. În schimb, încearcă să fie “suficient de bun” la toate celelalte capitole, la un preț pe care foarte puțini îl pot bate. M-a învățat o lecție valoroasă: uneori, cel mai bun telefon pentru tine nu e cel cu cele mai bune specificații, ci cel care îți rezolvă cea mai mare problemă (în cazul meu, anxietatea bateriei) fără să-ți golească portofelul. Și pentru asta, a meritat fiecare bănuț.